Şi mi-am dat cu capu’-n gură: azi, Cristian Bădiliţă

Flash-uri din viaţa curentată

 

Cineva supărat tare (nu spui cine, persoană importantă!) a postat recent un link către articolul unui alt comentator, pe nume Cristian Bădiliţă ("Lista lui Băsescu, pardon!”).

Nu prea pot explica de ce “mi s-a pus pata” aşa de tare pe respectivul, dar e ceva în aer care-mi spune că trebuie pus la punct autorul comentariului de toată jena! Cum spuneam, într-o serie tipică de draci fiind la momentul lecturării, m-a luat adrenalina pe dinainte să scriu şi eu nişte observaţii, iar user-ul care a lansat spre lecturare materialul s-a supărat (şi) pe mine şi mi-a şters comentariul. Iote că n-am rezistat să nu-mi re-afişez părerea despre “literatul” menţionat, pentru simplul motiv că au început teribil de tare să mă enerveze gurişti de genul respectivului, dar şi starea de inadmisibilă lehamite din partea spectatorilor.
Mi se spune deseori că îmi bat gura degeaba, că îmi irosesc energiile inutil, pe lupte cu morile de vânt etc. etc. Probabil, dar ţin, pe de altă parte, să avertizez pe toţi criticii mei direcţi sau indirecţi că toleranţa anormală, că lipsa totală de reacţie şi de ripostă sub acoperirea unor calde consolări de genul “lasă-l în pace, nu te pune cu el, ştie toată lumea că e prost” nu ţine câtuşi de puţin. Pentru că acesta este principalul motiv din cauza căruia am ajuns în halul actual de dezastru. Tăcerea noastră nu reprezintă altceva decât o complicitate imbecilă de validare a aberaţiilor şi prostiilor acestor creaturi scatofile ale căror patologii ne sunt impuse ca norme obligatorii de conduite (i)morale şi socio-profesionale. Este demonstrat de cercetătorii psihologi că una dintre cele mai greşite atitudini este de a întoarce şi obrazul celălalt după primul stuchit primit. Acest tip de reacţie este tipică prostiei şi nu are nimic de a face cu genul de toleranţă pacifistă.

Scuze că m-am enervat, dar aşa e în fiecare zi de luni, după şedinţă. Să revin, aşadar, la subiectul zilei – articolul cu pricina – şi să vă spun că despre numitul Cristian Bădiliţă puteţi afla mai multe de pe net despre frustrările şi tumbele lui politice şi pseudo-spirituale. Acest aşa-zis filoSof, născut la Săveni (Botoşani), s-a trezit că e cazul să-şi ridice singur o statuie pe un soclu din turte de balegă, atât de evidentă fiind nostalgia sa după fumul lor care i-a intoxicat nuca de creier în cei 14 ani de copilărie. Toată compasiunea pentru cetăţenii defavorizaţi din zonele Dorohoiului, Săveniului şi, în general, a unei mari parţi a judeţului Botoşani, dar ceea ce nu pricep eu este de ce trebuie noi, ceilalţi, să suportăm frustrările şi paranoicele atitudini ale unor năpăstuiţi care s-au trezit băgaţi în seamă sau în funcţii de diverse conjucturi, cu sau fără voia lor. Soarta a lovit cumplit Iaşiul cu un primar scos din glodurile Dorohoiului, cu un preşedinte de Consiliu Judeţean dintr-un sat cu nume de latrină şi cu multe alte figuri “pitoreşti” (ca să nu le spun altfel!), iar cei ignoraţi de plebe sau de propriul duh simt nevoia să se bage singuri în seamă, publicându-şi vomele expirate ca teribile acte de dizidenţă. După cum aţi observat sau veţi observa, publicaţia virtuală pe care şi-a creat-o Cristian Bădiliţă se numeşte “Oglinda Net”, inspirat probabil de la postul de lături “Oglinda Television” cunoscut mai bine sub numele de “OTV” a culturnicului Dan Diaconescu, deşi limbajul, atitudinile şi caracterul publicaţiei au mai degrabă inspiraţii vadimistoide. I-auziţi la el cum îl înscrie pe Andrei Pleşu în tagma “malagambiştilor fără profesie”! Incredibil! Respectivul are chiar şi opinii radiografice:

“Băsescu a reuşit [...] să demoleze complet firava citadelă (din beton armat [...]”

Da, aţi citit bine “firava citadelă […] din beton armat”. Păi, dincolo de aberaţia lingvistică, trebuie să recunoaştem că dacă ar fi fost cu adevărat o citadelă, ea n-ar fi fost aşa uşor demolată de complexul de jeguri Băsescu-Boc-Tăriceanu & Co. Chestiunea pe care individul nu o pricepe câtuşi de puţin este că în Romania o astfel de citadelă nu există decât în plăsmuirea unora, în realitate nu este decât un banal gard de nuiele, împănat cu turte de balegă de Săveni.

“Până la urmă, un Păunescu, un Dinu Săraru, un E. Simion sau un R. Theodorescu îmi inspiră o mai mică repugnanţă, ca lachei ai lui Iliescu, decât corifeii „şcolii de la Păltiniş” (condoleanţe postume lui Noica!).”

Toa’şu Bădiliţă, să ştii şi matale că nominalizaţii din prima parte a frazei nu au fost lacheii lui Ion Iliescu Ilici, ci ai lui Ceauşescu şi care şi-au schimbat doar stapânul. Mai mult ca sigur că mulţi dintre ei nu au aflat încă sau refuză să realizeze faptul că între timp Ceauşescu a fost împuşcat. În ce priveşte aserţiunea din partea a doua a tălmăcirii cu pricina, rar mi-a fost dat să văd o asemenea grosolănie! Doar un prost natur (genetic pur), un nesimţit frustrat, un nostalgic coprofil poate scoate pe nări o astfel de mitocănie! Dacă Noica a crezut că merită a se fi înconjurat doar de câţiva dintre acei “corifei”, asta înseamnă că şi Noica şi-ar merita şi el un lighean de lături cu care filoSoful nostru zvârle. Mare jeg subuman trebuie să fii să poţi debita aşa o mizerie!

Iar cât despre aplecăciunea pioasă a domnului Bădiliţă aceasta e una dintre cele mai ridicole şi mai stupide pe care mi-a fost dat să o citesc la un “literat”: “condoleanţe postume lui Noica!”. În primul rând, pe bune!, unui răposat chiar puţin îi mai pasă de condoleanţele pe care le primeşte familia. În al doilea rând, sunt extrem de curios cum i s-ar putea prezenta cuiva pe care-l admiri condoleanţe... antume?! Mă gândesc că ar fi, totuşi, posibil: poate că domnul Bădiliţă, în timp ce scria materialul cu pricina, îşi prezenta în gând, singur, condoleanţe pentru pierderea prin intoxicare (cu fum, evident!) a ultimului neuron.

“Acest text e constatarea, în termeni ceva mai pitoreşti, a unei imposturi.”

Corect! Superb spus! Amice, cum se spune în popor: “vorba păcătosului, adevăr grăieşte”. Sau cum spuneam noi, când eram mici - dar nu aşa mici cum este acum Cristian Bădiliţă: “cine spune, ăla e!”.

Domnu’ filoSof şi-a clădit imaginea, în general, pe nişte eseuri şi interpretări ale unor texte religioase şi pe nişte poezele de amorţit domnişoare bătrâne. Ce au ele a face cu mersul unei societăţi aflate în criză de peste 200 de ani? Nimic! Apelez tot la o vorbă din popor: cum nu strică, aşa n-ajută! Da, nu ne ajută cu absolut nimic pe noi, dar ajută, din păcate, pe aceşti “filoSofi” (a se citi “impostori”, cum singur se caracterizează).

Refuz să mai comentez şi prefer să-l citez din nou pe acefal:

“E atât de jenant spectacolul încât ţi se întoarce stomacul pe dos.“

Exact asta am vrut să spun şi eu!

“Dumnezeu nu ţi-l scoate în cale pe Băsescu degeaba.”

Da, aşa e, musiu Bădiliţă! Teribil de profundă dreptate mai ai, “stimabile”: Dumnezeu ni l-a scos în cale pe Băsescu tocmai ca să ne arate cât de mulţi filoSofi de carton au pretenţii patologice de călăuze luminoase.

Domnu’ Bădiliţă, rogu-te, pune mâna şi gândeşte când scrii cu curul!