"...When you run so fast to get somewhere,
you miss half the fun of getting there..."
(David L. Weatherford - "Slow Dance")

Tuesday 13 March 2012

Calamităţi

Motto:
“The greatest danger of bombs
is in the explosion of stupidity that they provoke.”
                                               (Octave Mirbeau)

Hotărât lucru, în România este imposibil să te plictiseşti! Aproape că nu este clipă în care reacţia glandulară să nu fie excitată la nivel naţional până la cote explozive pe te miri ce subiect. Nu m-ar mira câtuşi de puţin ca în ziua în care în România nu se va întâmpla nimic, ţara să dispară! Nivelul de stres este cultivat cu profesionalism şi întreţinut la cote la care, inima unui occidental obişnuit, ar ceda cu siguranţă în doar câteva săptămâni, dacă, din varii motive, acesta ar fi condamnat la supravieţuire în acest areal.
Iar testul “Paşaport pentru România” este unul dintre exemplele la îndemâna oricui, demonstrându-se cu prisosinţă că pentru a obţine documentul cu pricina, individul ori trebuie să fie defect genetic, ori trebuie să fi fost a priori lobotomizat. Pentru că, după cum se ştie, lobotomia se practică, în general, pe subiecţi cu obsesii grave sau aflaţi în stare de suferinţă morală permanentă, care au încercat de mai multe ori să se sinucidă. Cu alte cuvinte, asta o fi însemnând, oare, că nefericiţii care au decis să încheie socotelile cu lumea asta ar fi fost, de fapt, excepţiile care confirmă regula?! He, he, heee… “Din această dilemă nu puteţi ieşi…Am zis!” (I.L. Caragiale, “O scrisoarea pierdută (1884)” - Farfuridi, Actul III, Scena I).

Viscolul năprasnic a îngropat în zăpadă aproape o jumătate de ţară. Timp de mai bine de o săptămână zeci de mii de oameni erau pur şi simplu în voia sorţii. Oficial doar câteva zeci au murit de hipotermie, dar cine ştie la câte alte zeci de victime nu s-a putut ajunge cu absolut nimic sau care n-au avut parte nici măcar de un pahar cu apă să-şi poată lua pastilele de supravieţuire!?

În tot acest timp, la Bucureşti se împleteau destinele naţiei: cine iese, cine şi cât dă, cine vine… Mass media era puternic hipnotizată de luptele intestine din sferele înalte. Strigătele disperate ale poporului de sub nămeţi nu răzbăteau nici pentru vecini, darămite pentru oficiali şi asta era perfect pentru ierarhizarea transmisiilor mediatice umorale. O focalizare excesivă a presei pe drama, repet, a zecilor de mii de oameni îngropaţi în zăpadă, ar fi fost o decizie impardonabilă, ba chiar o uriaşă gafă profesională! Demisia cabinetului Boc şi numirea noului Prim Ministru ar fi trecut pur şi simplu neobservată! Planul s-a dovedit a fi perfect. Ratingul a fost maxim la toate televiziunile, deci se putea continua cu succes etapa a doua: număratul caselor prăbuşite sub munţii de zăpadă şi scormonirea după morţi. O nesperată gură de oxigen (a se citi “hidrogen sulfurat”) pentru întreaga presă!

Fără discuţie că Guvernul Boc V, VI, XIX – naiba mai ştie al câtelea –, trebuia să demisioneze a doua zi după depunerea jurământului. Dar (şi) acesta era un Guvern de un rar altruism, care s-a dat de ceasul morţii să demonstreze cât de mult îşi iubeşte poporul şi ce mari sacrificii a făcut pentru el, bla, bla, blaaa,... Şi iată că acest Guvern şi-a abandonat poporul exact într-unul dintre cele mai grele momente: dovada pură a unei crase iresponsabilităţi şi a unei sfidări patologice a suferinţei umane, a lipsei totale de respect faţă de orice valoare (exceptând cea a banului). Guvernul Boc a demisionat, iar prefecţii şi primarii şi-au făcut pur şi simplu de cap, neavând a da socoteală absolut nimănui, mai ales că structurile specifice pentru intervenţii rapide sunt practic inexistente (exceptând unităţile I.S.U. din ale cărei atribuţii lipsesc, bănuiesc, doar descarcerările de pe orbitele circumterestre).

Începând cu zilele de 7-8 februarie viscolul a început să-şi reducă semnificativ din intensitate, dar în multe alte zone din ţară natura a revenit la calm abia pe 14 februarie. Inutil de precizat că nici la această dată nu se putea evalua măcar cu aproximaţie amploarea dezastrului. Satele erau îngropate sub straturi de zăpadă ce aveau grosimi între 4 şi 7 metri! Dar, “surprize, surprize!”, a doua zi, pe 15 februarie, numitul Laszlo Borbely, ministrul Mediului, iese la rampă cu o declaraţie pe care mi-e realmente imposibil s-o calific. “Suntem pregătiţi în caz de inundaţii.” Să râzi? Să plângi? Să-l baţi? Noroc că-i maghiar şi îi înţelegem spaimele. Prinsese şi el din zbor informaţia că Gheorghe Funar ar fi accesat nişte fonduri europene ca să facă un uriaş lac de agrement care să se întindă de la poalele Clujului până la Viena. Aşa că, Borbely, nebănuind iniţial dimensiunile bălţii, i-a dat avizul de mediu, dar când s-a prins că a luat ţeapă, a dat sfoară-n ţară să se pregătească bărcile pentru diluviu.

Nu ştiu ce anume eveniment l-a determinat pe Octave Mirbeau să-şi exprime punctul de vedere prezentat ca motto, dar se pare că şi acum un secol prostia nu trecea deloc neobservată, chiar dacă mediatizarea informaţiilor era aproape un lux.

Recenta explozie de gaz produsă într-un imobil de locuinţe din marginea Iaşiului relevă multe aspecte de o gravitate şocantă şi care ar trebui să pună pe jar toate autorităţile până la cel mai înalt nivel, dar, ca de obicei, se preferă mereu aceeaşi rezolvare pompieristică, mai ales atunci când şi miasmele parfumurilor electorale se dezlănţuie peste patrie. Şi când nu este în România perioadă electorală?

Am vrut să prezint cazul imediat după eveniment, dar din motive strict obiective am decis să amân puţin publicarea materialului. Unul dintre motivele pentru care a fost întârziată postarea a fost şi cel de contemplare a prostiilor debitate de toate categoriile de specialişti şi experţi în construcţii şi este foarte trist că pe mulţi dintre aceştia nu-i pot scrie deloc cu ghilimele! Înainte de a reda doar câteva dintre aserţiunile cu pricina – pentru care orice comentariu este de prisos –, priviţi mai întâi fotografiile următoare pentru a putea “savura” din plin “cugetările”.
 

Fostele planşee peste etajele 1 şi 2, fostul perete structural dintre apartamente, panouri prefabricate exterioare dislocate în urma exploziei şi fosta uşă metalică a apartamentului în care s-a produs focarul principal al exploziei (găsită la etajul 1, spulberată la o distanţă de aproximativ 8 m!)
"In urma verificărilor efectuate imediat după incident, nu au fost descoperite defecţiuni pe reţeaua stradală de distribuţie a gazelor naturale.“
“La prima vedere ansamblul imobilului nu este afectat. […] planşeul dintre etajul I şi II este distrus în totalitate.”
“Tavanul de la etajul 1 a fost distrus complet.“
“Explozia a fost atât de puternică încât planşeul blocului s-a curbat”, iar după alte surse din mass media ”…planşeul blocului s-a bombat.”
Măsurile, interdicţiile de utilizare, observaţiile şi punctele de vedere au fost exprimate printr-un raport scris şi au fost aduse oficial la cunoştinţa autorităţilor locale principale chiar în aceeaşi zi. Iată doar două dintre declaraţiile oficiale ulterioare ale unor lideri “spirituali” locali:
"Prefectul judeţului Iaşi [...] şi primarul localităţii […] au afirmat că locatarii vor fi ajutaţi cu uşi şi geamuri."
"În afară de acest planşeu, a fost afectat şi structura de rezistenţă al blocului [sic!]. În acest caz trebuie făcute măsurători precise şi luate probe de laborator. Blocul a fost construit în 1985 şi trebuie scos de la arhiva proiectul. Multe date arată că trebuie o reproiectare. Noi am fost astăzi (n.r.- ieri) la faţa locului şi ne-am uitat la fisuri, dar trebuie verificate şi armăturile", a precizat V.A., şeful instituţiei.
Că al doilea nu-i şef, mai treacă meargă, dar opiniile exprimate de toţi aceştia nu numai că exced grav atribuţiilor legale, dar sunt pur şi simplu degradante cel puţin profesional.

În cele ce urmează, voi prezenta doar unele detalii şi opinii exclusiv personale, în calitate de inginer constructor şi de cercetător în domeniul analizei structurilor de construcţii la acţiuni excepţionale, informaţii care nu sunt şi nici nu trebuie considerate ca omisiuni sau completări deliberate în scopul evitării asumării responsabilităţilor specifice funcţiei de control.


Imobilul are destinaţia de bloc de locuinţe (subsol tehnic+parter+4 etaje), este realizat integral din panouri mari prefabricate din beton armat şi are un număr total de 17 apartamente. Etajul al patrulea cuprinde doar două apartamente, iar pe terasa de peste etajul al treilea, rezultată prin retragere, s-a construit o şarpantă din lemn, acoperită parţial cu tablă zincată şi parţial cu panouri cutate din azbociment, noul spaţiu rezultat devenind un loc de depozitare de obiecte de uz casnic cu folosinţă temporară.


Explozia a avut loc în dimineaţa zile de 25 februarie 2012, în jurul orei 5, ca urmare a acumulării unui volum impresionant de gaz. Amploarea deosebită, zonele, direcţiile şi caracterul distrugerilor indică, în mod evident, un mecanism pur coincident al deflagraţiei la etajul al doilea al imobilului şi în nici un caz o exclusivitate a evenimentului. Pentru că ancheta este în curs de desfăşurare, alte detalii referitoare la acest aspect nu pot fi prezentate.


 
Explozie de gaz (25.02.2012, ora 5.00) - bloc H.3, sc. C, sat Dancu, com. Holboca, jud. Iaşi

Exploziile în cazul imobilelor cu destinaţia de locuinţă au un caracter specific, ele fiind mai degrabă serii de explozii ce se produc la distanţe temporale de zecimi sau sutimi de secundă şi sunt, în general, determinate de acumulările de gaz în partea superioară a camerelor. Şi în acest caz, fronturile de undă determinate de explozia de gaz au avut consecinţe deosebit de dramatice în planul distrugerilor materiale şi doar pura întâmplare, probabil, ca deflagraţia să se fi produs într-o dimineaţă foarte devreme a unei zile de sâmbătă a condus practic la inexistenţa şi a altor victime în afara locatarului aflat în zona focarului. Cât priveşte motivele declanşării exploziei, doar două posibile ipoteze par a fi plauzibile şi sunt foarte curios dacă ele vor şi coincide cu rezultatele expertizei. Ipoteza conform căreia deflagraţia s-ar fi produs în momentul în care victima s-a reîntors acasă la ora 5 dimineaţa, după peregrinări haotice prin târg, este cel puţin ridicolă: având în vedere amplitudinea exploziei şi locaţia în care ar fi trebuit să se afle, mă îndoiesc sincer că după bucăţile rămase din el s-ar mai fi putut face identificarea!

După cum spuneam, acest eveniment ar trebui să alarmeze în cel mai înalt grad autorităţile până la cel mai înalt nivel, iar inginerii proiectanţi să ia aminte şi să nu mai urmeze orbeşte instrucţiuni şi norme tehnice incomplete, contradictorii sau chiar incoerente şi de-a dreptul imbecile. 
Armarea planşeului în câmp s-a făcut cu plase sudate STNB Ø4x100/Ø5x100

După cum se observă şi din imagini, armarea în câmp a planşeelor s-a făcut cu plase sudate tip STNB Ø4x100/Ø5x100. Cam şocant, nu? Chiar dacă vi se pare că da, oricine poate verifica elementul şi concluziona că… ţine! Şi din ce se vede la prima vedere, nu par a fi fost încălcate deloc nici Instrucţiunile tehnice pentru proiectarea şi folosirea armării cu plase sudate a elementelor de beton P.59-86 şi nici prevederile STAS 10107/0-76. Doar logica şi bunul simţ ingineresc! Şi chiar în condiţiile în care s-a turnat o şapă de egalizare din beton de aproape 8 cm grosime (!) în loc de maximum 3 cm, proiectantul tot nu ar fi avut motive de mari emoţii.

Altceva este foarte grav aici şi sunt, de fapt, chestiuni deontologice, de principiu şi de ceea ce numim al şaselea simţ, pe care l-aş asocia simţului ingineresc. Toate acestea nu pot şi cred că nu vor putea fi uşor cuantificate valoric în norme.

Ancorarea armăturilor în beton este determinată de aşa numita încleştare care, evident, este proporţională cu suprafaţa de contact a armăturii cu betonul. Din calcule va rezulta (ca şi în cazul de faţă) că mai există rezerve de capacitate portantă semnificative, având în vedere şi rezistenţa mare a oţelului utilizat (370 MPa), dar datorită diametrului foarte mic şi pentru suprafeţele barelor sunt netede, aderenţa acestora la beton se reduce substanţial şi, implicit, se va reduce şi capacitatea portantă a elementului şi mai ales predictibilitatea răspunsului structural. În aceste cazuri, chiar dacă pare o măsură excesivă, prevederea unui diametru minim de 8 mm pentru armăturile de rezistenţă ale planşeelor ar fi mai mult decât raţională şi din alte puncte de vedere.

Riscul de producere a unei explozii într-un bloc de locuinţe nu poate fi neglijat. Pentru că schema statică de încărcare a planşeelor şi grinzilor se schimbă, în lipsa unei armări minime şi la partea superioară, acestea vor ceda total chiar la intensităţi relativ mici ale unei astfel de acţiuni. Dacă imobilele sunt amplasate şi în zone seismice, pentru a fi îndeplinită cu certitudine condiţia de “şaibă rigidă” în plan orizontal armarea dublă (simetrică) a planşeelor ar trebui să fie obligatorie. Iar discuţiile despre creşterea costurilor totale nu au absolut nici un sens, mai ales că nici numărul imobilelor cu potenţiale expuneri la astfel de riscuri nu este aşa de mare cum ar părea. Dar la noi, din păcate, discuţiile despre protecţia în primul rând a vieţii oamenilor este frecvent pe locul secund, în cel mai bun caz. Şi nu pot să nu-mi aduc aminte aici de afirmaţia în plină conferinţă a unui cunoscut inginer proiectant (acum trecut în lumea umbrelor) care, referindu-se la o inutilă şi mai mult decât aberantă soluţie structurală ce ar putea fi extinsă cu succes (în opinia lui!) şi la imobilele amplasate în zone seismice (un fel de planşeu dală din beton armat în care se introduc nişte bile enorme din material plastic reciclat), a spus că “dacă vrem să ştim cum se comportă la cutremur o astfel de structură, trebuie să facem şi noi una şi să vedem ce se întâmplă după, altfel criticăm fără să ştim nimic”. Nu afirmaţia respectivului a fost şocantă, ci tăcerea complice (cu excepţia subsemnatului) a tuturor celorlalţi din sală, în special a celor care-şi scriu înaintea numelui titluri ca “profesor univ. dr. ing…”, “conf. univ. dr. ing…”, “decan…”, “expert tehnic…" Soluţia tehnică este agrementată (Agrement tehnic 007-01/120-2007 – Procedeu de realizare a planşeelor din beton cu goluri tip Bubbledeck), dar asta nu înseamnă că este şi raţională! Din păcate, în agrement se susţine ideea cel puţin stupidă a economiilor de beton "prevederea golurilor conduce la micşorarea greutăţii planşeelor cu 30-50%, ceea ce duce la reducerea încărcărilor în stâlpi, pereţi şi fundaţii, precum şi la reducerea greutăţii întregii structuri", în condiţiile în care un astfel de planşeu are greutatea minimă pe metru pătrat declarată de producător de 380 kgf/mp, valoarea maximă declarată putând ajunge la 790 kgf/mp (!), faţă de 350 kgf/mp pentru un “planşeu clasic” din beton armat cu grosimea de 14 cm. Cât priveşte rezistenţa la străpungere a acestui planşeu în raport cu “planşeul clasic”, ea este mai redusă cu 20 până la 30%!

Senzitivitatea la şoc a materialelor de construcţii nu poate fi neglijată şi, în aproape toate situaţiile, datorită acestei proprietăţi, încă misterioase, multe vieţi au fost salvate. Cât timp, în literatura de specialitate din România, aproape că nici nu se face referire la acest mod specific de comportare, nu este de mirare că normele de proiectare desconsideră total fenomenul. Cercetările experimentale în domeniul analizei structurilor la acţiuni excepţionale, cum sunt şi exploziile, evidenţiază rezerve mari ale capacităţilor portante şi ale elementelor structurale din beton armat, precum şi a ductilităţii acestora, cedarea făcându-se prin formarea unui mecanism postelastic ce relevă, uneori, valori extrem de mari ale energiei absorbite de structură prin deformaţie.

Ellis B. R., Tsui F. (1997) - Testing and analysis of reinforced concrete panels subject to explosive and static loading, Proc. Instn. Civ. Engrs. Structs. & Bldgs, 122, Aug., 293-304

Evident, această comportare este posibilă numai în condiţiile unei armări minime corespunzătoare, după principii raţionale, inginereşti şi nu după “curente” bazate exclusiv pe nişte pseudo-analize teoretice. Şi cred că argumentele sunt şi suficiente şi relevante în favoarea celor două propuneri de mai sus.

Voi relata o întâmplare, care, după cum se va vedea în final, va evidenţia o altă confirmare a unei ipoteze a subsemnatului asupra unei comportări structurale “neobişnuite” la acţiuni excepţionale. Şi m-am decis să o povestesc din mai multe motive, care, probabil, vor fi suficient de relevante, fără a fi necesare comentarii sau explicaţii suplimentare.

În luna iulie 2008, cu ocazia convocării la o fază determinantă, observ că la construcţia unui complex imobiliar, rosturile seismice dintre cele trei imobile au fost complet obturate cu panouri de polistiren expandat pe întreaga grosime (de circa 20 cm). După finalizarea acţiunii de control, solicit o întrevedere cu şeful de şantier, cu dirigintele de şantier şi cu responsabilul tehnic cu execuţia pentru clarificarea acestui aspect.

 

- Păi, beneficiarul a zis că nu vrea să fie gol, zice şeful de şantier.
- Şi v-a spus să puneţi polistiren expandat?
- Nu, n-a spus ce. A spus doar să nu fie gol.
- Şi proiectantul şi verificatorul ce zic? Există acest detaliu de execuţie inclus în proiectul tehnic?
- Încă nu. Se ştie, proiectanţii au fost de acord şi urmează să primim o dispoziţie de şantier de la aceştia.
- Perfect. Vă rog să stabiliţi pentru mâine sau poimâine o şedinţă cu verificatorul tehnic atestat, cu proiectantul, cu dirigintele de şantier şi cu responsabilul tehnic cu execuţia în vederea justificării soluţiei tehnice adoptate.

Conform celor stabilite, după două zile se fac convocările solicitate şi are loc întrevederea. Ajuns la şantier constat cu deosebită surprindere pregătirea la nivel de detaliu a tuturor documentelor care ar fi venit în favoarea susţinătorilor soluţiei de obturare rosturilor seismice cu polistiren expandat: proiectul, cartea tehnică şi vreo 4-5 norme tehnice erau deschise la diverse pagini şi subliniate cu markere colorate pentru eficientizarea susţinerii soluţiei tehnice. N-apuc nici să termin salutul că proiectantul, foarte grăbit, intră direct în subiect:

- Uitaţi ce scrie în P.100-1/2006: “4.6.2.6. (2) - În cazul în care rosturile separă tronsoane cu caracteristici dinamice şi constructive similare, acestea pot avea dimensiuni stabilite din condiţia de rost de dilataţie – contracţie”. Pentru că toate cele trei clădiri sunt identice, acesta nu poate fi considerat un rost seismic şi de aceea s-a decis introducerea de polistiren, completează proiectantul.

Aproape şocat de argumentaţie, intuiesc că discuţia va lua întorsături cel puţin… delicate.

- Domnule R., puteţi afirma că aceste trei clădiri care urmează să aibă 10 etaje au “caracteristici dinamice similare”?!
- Păi, sunt la fel! zice acesta oarecum iritat, dar cu o umbră de îndoială în glas, semn că s-a prins că întrebarea ar putea avea o posibilă capcană.
- Geometric, probabil, deşi n-aş pune mâna în foc nici pentru asta. Dar din punct de vedere dinamic, în nici un caz nu pot fi considerate “similare” şi vă sugerez să vă gândiţi mai bine la ce spuneţi, pentru că e foarte trist.

Fac o primă greşeală că încerc să explic ce prostii susţine. Invoc nişte cercetări teoretice şi experimentale, nişte articole din cărţi şi altele. Se pare că nu prea reuşesc să mă fac înţeles. Insist altfel:

- Bun, am înţeles: refuzaţi să înţelegeţi sau vă faceţi că nu înţelegeţi. Haideţi să citim acelaşi articol, dar cu un paragraf mai sus: “Rosturile seismice se prevăd cu scopul de […] a le permite să oscileze independent sub acţiunea mişcărilor seismice sau pentru a limita efectele eventualelor coliziuni…” Domnule R., subliniez: “independent”. Vă rog să-mi spuneţi cum asiguraţi independenţa oscilaţiilor tronsoanelor în condiţiile în care vă este practic imposibil să faceţi vreo predicţie a distribuţiei maselor în structură în timpul unei acţiuni seismice?

Sesizând momentul de cumpănă, brusc intră în scenă şeful de şantier P., un mononeuronal care trăgea cu urechea dintr-un birou alăturat:

- Domnu’ inspector, ştii ceva?! Ia fă matale procesul ăla verbal de inspecţie, invocă legile de care spuneai, invocă şi articolele ştiinţifice şi noi o să-l contestăm în instanţă, să vedem noi cine are dreptate!! E clar?!
- Da, domnu’ P.! E clar! S-o crezi dumneata că am să aduc ştiinţa în faţa unui avocat la fel de deştept, în faţa căruia evident că voi pierde din cauza unei virgule puse în mod tembel! Vă declar anticipat că sunt perfect de acord cu avocatul dumneavoastră că norma este imbecilă, că are incoerenţe şi greşeli grave şi că nu prevede în mod explicit că rostul seismic trebuie să fie complet liber, că nu trebuie să fie absolut nimic acolo. Eu am convocat această discuţie pentru a discuta inginereşte şi pentru a găsi o soluţie. Dar pentru că avocatul bate întotdeauna logica şi ştiinţa, atunci n-aveţi decât să faceţi şi borş cu clădirile astea. La revedere!

M-am frământat vreo câteva zile pe chestiunea cu pricina pentru că nu puteam lăsa situaţia aşa, iar normele şi legile nu erau câtuşi de puţin de partea mea. Am decis să merg la cacealma şi am solicitat ca proiectantul să-şi exprime în scris punctul de vedere asupra observaţiilor mele, dar prin intermediul investitorului (britanic), pentru a i se aduce şi acestuia la cunoştinţă situaţia incertă în care se află.

În aşteptarea răspunsului, încep căutările pe internet după informaţii ştiinţifice, pentru că aveam o solicitare foarte… exigentă de data asta: o ameninţare cu un avocat! În câteva ore găsesc ce-mi trebuie. Pentru că profesorul Chen Weinong de la Universitatea Purdue din SUA făcuse cercetări experimentale la impact foarte detaliate, inclusiv pe polistiren expandat, îi solicit una dintre lucrările acestuia publicate în 2005 pentru documentare, explicându-i motivul. Acceptă şi după doar două zile primesc informaţiile solicitate. Acum ceea ce mai aveam eu de făcut era să testez la acţiuni cvasi-statice câteva eşantioane de polistiren şi dacă răspunsurile se vor dovedi identice testelor efectuate de profesorul Chen, atunci voi putea prelua curbele de răspuns la impact pentru nişte modele numerice experimentale.

Vorbesc la facultate să pregătesc testarea şi iau probele cu mine. În drumul spre şcoală, sunt sunat de cel care se pregătise să mă ajute cu testarea că ar fi bine ca măcar să îl informez şi pe N.Ţ. Înţeleg subordonarea respectivului şi fac greşeala să-i telefonez.

- E urgent?
- Da, e foarte urgent, pentru că probabil va trebui să întrerup lucrarea sau să impun adoptarea unor alte soluţii tehnice imediate, iar şantierul şi avocaţii nu aşteaptă. Dar testarea să ştiţi că nu-mi ia decât 15, maximum, 20 de minute.
- Bine, dacă e urgent facem aşa. Azi este miercuri. Luni dimineaţă facem şedinţă să vedem ce urgenţe sunt şi poate că putem să facem testul marţi. E bine?
- Da, e foarte bine, zic eu, întorcând maşina peste banda continuă şi gândindu-mă peste cât timp şi cum să-i spun că nu mai am nevoie, că am rezolvat.

Inutil să precizez că la facultate relaxarea era totală şi nu se mişca nici o presă, se auzea chiar ecoul prelung al frecării mentei, nefiind nici un fel de alte urgenţe, nici de cercetare. Dar, asta e, aşa se munceşte la stat! Până la urmă am făcut testul, iar cererea scrisă oficială a fost aprobată la o săptămână după susţinerea publică a unui referat în care a fost prezentat şi testul respectiv!

Testele experimentale au confirmat rezultatele obtinuţe de profesorul Chen, aşa că am trecut la realizarea modelelor numerice (Olesea Nesterenco, C. Aanicăi (2009), Analiza efectului polistirenului extrudat din rostul seismic la impactul a două clădiri învecinate în timpul unei acţiuni seismice, Simpozionul Naţional “Tendinţe actuale în dezvoltarea construcţiilor şi urbanism", Iaşi, 20-21 noiembrie 2009). Mai întâi, a fost reprodus numeric un test experimental în scopul “calibrării” caracteristicilor mecanice ale polistirenului, după care s-a realizat un model numeric extins pentru simularea impactului în timpul unei acţiuni seismice a două clădiri alăturate, pentru a evalua efectele polistirenului asupra răspunsurilor structurale. Şi rezultatele numerice sunt cât se poate de concludente: prezenţa polistirenului într-un rost seismic, nu numai că nu e recomandată, ci poate fi chiar catastrofală! Forţele de impact sunt foarte mari, răspunsul structurii fiind aproape impredictibil, iar în cazul apariţiei unui defazaj (absolut inevitabil pentru acest ansamblu de trei imobile!), forţele seismice provenite de la tronsoanele exterioare se vor transmite prin polistiren cu aproape întreaga lor intensitate, fără o disipare energetică semnificativă, astfel că tronsonul din mijloc, va fi practic strivit.

După solicitarea în scris a justificării şi a unor discuţii mai detaliate, proiectantul a renunţat la soluţia de obturare a rostului seismic, urmând ca polistirenul existent de la primele 3 niveluri (subsol, parter, mezanin) să fie scos.

Model numeric pentru studiul la impact a două imobile alăturate, având rostul seismic obturat complet cu polistiren expandat

Şi acum să revin la explozia de gaz ce s-a produs în blocul H.3 din satul Dancu. Un front de undă traversează holul apartamentului spre dormitor, spulberă uşa camerei, apoi întreaga tâmplărie şi glasvandul aferent balconului, şi, în final, smulge parapetul din beton armat prefabricat al balconului, proiectându-l pe o maşină, la o distanţă de circa 14 m!
 
 

Parapetul din beton armat de la balcon a fost proiectat la o distanţă de circa 14 m de imobil

După cum se observă din imaginea de mai jos, unda de şoc a lovit aproape frontal peretele structural din dormitor din zona rostului seismic. Pentru că rostul seismic dintre cele două tronsoane era obturat cu polistiren expandat, şocul a distrus nu numai peretele apartamentului în care a avut loc explozia, dar şi peretele tronsonului vecin. Quod erat demonstrandum!

 
 
Rostul seismic obturat cu polistiren expandat şi, probabil, cu alte materiale de construcţii (fragmente de cofraje, moloz s.a)

 Perete structural de la rostul seismic expus direct frontului de undă


Perete structural de la rostul seismic din tronsonul vecin distrus indirect, datorită faptului ca rostul seismic a fost complet obturat
Şi, în final, cireaşa de pe tort.

De cel puţin 8 ani de zile, toate autorităţile
locale (Prefectura, Consiliile Judeţean şi Local, Primăria ş.a.) fac tot felul de întâlniri tematice şi încearcă pe toate căile (politice şi nepolitice) să transfere altora responsabilităţile care le revin prin lege referitoare la managementul situaţiilor de urgenţă, ultima reuniune (cred că a douăsprezecea, după ştiinţa mea) fiind prin luna iunie a anului trecut şi a avut, ca de obicei, aceeaşi temă - Reducerea riscului seismic al clădirilor din judeţul Iaşi. Prezentarea şi analiza stadiului actual. Măsurile necesare. Obligaţiile autorităţilor locale de pregătire logistică şi materială anticipată (atenţie, anticipată!) a unui eveniment de excepţie (seism, inundaţii etc.) sunt reglementate prin foarte multe acte normative (H.G.R. 2288/2004, privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, Ordinul M.D.L.P.L. nr. 127/08.05.2007 de aprobare a Manualului pentru investigarea de urgenţă post-seism [...] ME-003-2007, Ordinul M.T.T.C. nr. 1160/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului la cutremure sau alunecări de teren, Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, H.G.R. 1075-2004 pentru aprobarea Regulamentului privind apărarea împotriva efectelor dezastrelor produse de seisme şi/sau alunecări de teren, H.G.R. 372/2004 pentru aprobarea Programului Naţional de Management al Riscului Seismic, H.G.R. 1491/2004.... şi altele şi altele şi foarte multe altele), dar se pare că total inutil!

Explozia blocului H.3 din satul Dancu poate fi considerată echivalentă producerii unei acţiuni seismice care a distrus doar un singur imobil. După două săptămâni de la eveniment, constatăm cu toţii că autorităţile locale sunt pur şi simplu bulversate. N-au făcut practic nimic pentru că nu au anticipat absolut nimic şi nici măcar n-au habar cum să rezolve problema dramatică a celor 17 familii care nu mai pot locui în acel imobil. Ideea, foarte confortabilă pentru unii, conform căreia, în cazul producerii unui cutremur (pentru care certitudinea evenimentului există!) imobilele sunt asigurate, este un banc cât se poate de prost. Cei 20.000 de euro nu pot acoperi decât cel mult o treime dintr-un apartament cu două camere, asta ca să fim optimişti, pentru că preţurile vor sări în aer în cazul intervenţiilor post-eveniment pentru reconstrucţie. Optimiştilor le sugerez să vadă ce s-a întâmplat în S.U.A., de exemplu, după seismul de la Loma Prieta din 1989, când, la circa două săptămâni de la catastrofă, asiguratorii au ieşit pe rând în public spunând simplu: “am dat faliment, ne pare rău, n-avem ce face, ciu-ciu bani”. Vă reamintesc, dacă aţi uitat sau nu ştiţi, că asigurările obligatorii cuprind numai distrugeri cauzate de alunecări de teren, inundaţii şi cutremure, catastrofe la care cel puţin 60% dintre imobilele din România nu au cum să fie expuse la nici una dintre aceste calamităţi!

Cele 17 familii înseamnă vreo 35 de oameni care “au aruncat în aer” în mod direct viaţa altor cel puţin de două ori mai mulţi oameni la rândul lor. Aceşti 35 de oameni nu mai pot face aproape nimic normal la serviciu sau la şcoală. Copiii şi studenţii loviţi de soartă au cel puţin un an din viaţă pierdut, iar viitorul lor este cât se poate de sumbru. Poate nu ca al altora, care n-au mai rămas cu nimic.
Peste 80% din victimele unor explozii sunt determinate de materialele brizante provenite de la obiectele distruse de frontul de undă
Două planşee nu mai există, un perete interior central la fel, panourile exterioare ale etajelor 1, 2 şi 3 sunt semnificativ dislocate (şi nu numai acelea!), iar pereţii interiori centrali de la etajele 3 şi 4 mai rezistă în această poziţie, oarecum ca printr-o minune. Având în vedere lipsa unor poliţe de asigurare la explozii (sau presupunând un faliment al firmei de asigurări în cazul producerii unui seism), soluţia de consolidare a imobilului poate părea o variantă acceptabilă (gândindu-ne şi la cazul social deosebit), dar şi această decizie implică demolarea cel puţin a unei treimi din imobil. Dar dacă se ia în considerare dimensionarea la limită a elementelor structurale, incertitudinile de execuţie, incertitudinile mari privind evaluarea gradului de asigurare al imobilului (şi) după un astfel de eveniment, precum şi costurile foarte mari determinate şi de dificultăţile tehnice deosebite implicate de o astfel de intervenţie structurală, decizia de consolidare este mai degrabă utopică, dacă nu ridicolă, singura soluţie tehnică raţională neputând fi decât reconstrucţia integrală. Da, dar cine să o facă şi cu ce bani? Până la urmă se vor găsi pe undeva nişte fonduri (să sperăm!), dar, ca întotdeauna, măsurile vor fi tot pompieristice şi, tot ca întotdeauna, se va crea încă un precedent şi pentru alte situaţii care nu vor avea nimic în comun cu situaţia de faţă, acest eveniment urmând a fi invocat şi exploatat la maximum mediatic, emoţional şi mai ales financiar, cu aceeaşi hulpavă strălucire din ochii unui popă la vederea mortului.

Aleşii noştri sau numiţii în funcţiile de lideri locali continuă să se uite ca găina-n lemne, cu excepţia unora care au intervenit extrem de prompt şi la obiect – “o să-i ajutăm cu geamuri şi uşi metalice” (doar peste două luni încep alegerile locale, nu?). Mă gândesc cu groază ce se va întâmpla după un cutremur dacă, după doar câteva zile de ninsoare, toate magazinele erau goale, ajungându-se ca în supermarket să te trezeşti nu fără marfă în coşul de cumpărături, ci chiar fără coş cu totul, asta după ce ai reuşit să culegi cu mare efort ultimele resturi de pe rafturi! Exceptându-i pe aceşti analfabeţi funcţionali (auto)instalaţi în cele mai luxoase fotolii, România nu s-a confruntat la nivel naţional cu alte calamităţi naturale mai mari decât acestea şi, cu chiu, cu vai, a reuşit să iasă la liman de fiecare dată. Legea perversităţii naturii ne avertizează mereu că o nenorocire nu vine niciodată singură şi, colac peste pupăză, mai suntem şi în anul de gra
ţie 2012! H.G. Wells spunea că, pe măsură ce trece timpul, constatăm că istoria poate fi definită ca o întrecere între educaţie şi catastrofă. Cum în România educaţia a început să moară acum 22 de ani, este cât se poate de explicabil de ce practic noi nu mai putem vorbi de istorie, cursa urmând a fi câştigată detaşat de nişte… calamităţi.

8 comments:

  1. "Caci, atunci cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni"
    Psaltirea - catisma 2, Psalmul 11.8

    Sau vorba lui nenea Iancu: "Curat murdar"!

    ReplyDelete
  2. Felicitări pentru perseverenta in restabilirea verticalitatii meseriei noastre . Din păcate ,in ultima vreme tot ce contează este sa finalizezi lucrarea ,nu are importantă cum, sa convingi responsabilii sa vadă ce vrei tu sa vadă si apoi facturarea....Este necesară o lege pentru autorizarea constructorilor . acum orice șofer sau frizer devine investitor ,dupa un stagiu in Germania ,si apoi intuneca mintea inginerilor de santier...

    ReplyDelete
  3. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  4. „S-au dus la un concurs de cântat cioara și cu ciocârlia. A câștigat cioara, pentru că în juriu era porcul!” :) E o treabă de securitate națională a fugări porci de prin jurii, fără injurii! Ar fi posibil așa ceva? Cred că, cine știe, poate prin intermediul vreunui cutremur mai serios. „Dă Doamne!”? sau „Doamne ferește!”? Dă Doamne să existe alte metode! ...oricare ar fi, ajută Doamne, croncănelii mele! Sunt foarte fericit să citesc astfel de articole, din care am de învățat foarte mult! Toate cele bune!

    ReplyDelete
  5. Intrebare relativ la rosturile seismice. Nu era mai bine ca toate scarile sa faca parte din aceiasi structura. Exista blocuri cu 10 etaje si cu 5 scari legate intre ele. Este mai bine ca la un cutremur acestea sa balanseze separat? Nu sunt de mesereie, sunt doar curios, vreau sa stiu parerea unui specialist.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Rosturile dintre cladiri sunt de doua tipuri: rosturi de tasare-dilatatie si rosturi seismice. Primele sunt, in general, de dimensiuni mici (de ordinul a 2-5 cm) si se realizeaza in functie de caracteristicile geotehnice ale terenului de fundare, de tipul si dimensiunile in plan a structurii de rezistenta. Lungimile de trosonare ale cladirilor in acest caz sunt chiar mari, ajungand uneori, in cazul unor hale industriale amplasate in zone fara posibile actiuni seismice, si la 90-120 m. Rosturile seismice sunt mai mari si se dispun in primul rand in functie de raspunsul dinamic al structurii la actiunile seismice specifice amplasamentului. Unele norme straine prevad limitari ale lungimii tronsoanelor. Normativele mai vechi prevedeau si pentru Romania limitari ale corpurilor unice de cladire intre 30 si 50 m, in prezent aceasta conditie nemafiind impusa in codurile actuale, ceea ce nu e chiar rational. Tronsonarea cu rosturi seismice a unei cladiri este realizata si pentru a evita riscul expunerii imobilului la o posibila actiune cu unde seismice defazate: daca o constructie este prea lunga, exista riscul ca imobilul sa fie solicitat la cel putin doua unde ale actiunii seismice care sa aiba sensuri opuse, ceea ce va conduce inevitabil la cedarea structurii. Un imobil de locuinte cu 5 scari de bloc netronsonat si amplasat intr-o zona seismica poate fi o eroare grava. Un tronson cu o singura scara ar insemna ca ar avea cam 12-15 m minimum, ceea ce conduce la o lungime netronsonata a intregului imobil de cel putin 60 m. Daca este amplasamentul este si in zona de actiune a seismelor vrancene, caracteristicile dinamice ale acestor cutremure impun sa nu se depaseasca lungimea de 40-50 m. In functie si de numarul de etaje si de tipul structurii de rezistenta aceasta lungime maxima ar putea fi redusa chiar si la 25..30 m.

      Delete