Un set de 6-7 mahomezi înconjurase o bancă lipită de soclul statuii lui Cuza din Piaţa Unirii şi cu toţii laolaltă îşi pironiseră privirile (sterpe de orice licărire umanoidă) asupra unui biet pui de Malamut de Alaska (să fi fost de vreo 4-5 luni) care limbea nişte resturi de îngheţată, consecutiv şi hulpav (sau îngrozit?) din două pahare de material plastic. Privind gloata, aveai senzaţia unui cerc de telepatici orestieni care îşi aşteaptă inerţi rândul de a fi posedaţi pentru scurt timp de singura pereche de neuroni disponibilă şi necesară care ar fi putut migra exclusiv sub această formă subtilă de transfer.
