Eutanasia salvează România

Un set de 6-7 mahomezi înconjurase o bancă lipită de soclul statuii lui Cuza din Piaţa Unirii şi cu toţii laolaltă îşi pironiseră privirile (sterpe de orice licărire umanoidă) asupra unui biet pui de Malamut de Alaska (să fi fost de vreo 4-5 luni) care limbea nişte resturi de îngheţată, consecutiv şi hulpav (sau îngrozit?) din două pahare de material plastic. Privind gloata, aveai senzaţia unui cerc de telepatici orestieni care îşi aşteaptă inerţi rândul de a fi posedaţi pentru scurt timp de singura pereche de neuroni disponibilă şi necesară care ar fi putut migra exclusiv sub această formă subtilă de transfer.

Aleator, câte unul dintre cei imediat văduviţi de transhumanta pereche, găsea de cuviinţă să reacţioneze după firescul ancestralului semnal genetic, nealterat de evoluţia darwinistă: cu un şut destul de puternic şi perfect plasat sub botul potăii nefericite, trimitea unul dintre paharele de îngheţată la 2-3 metri distanţă de grup. Evident, aproape instantaneu, colţii respectivului patruped se şi infingeau în papucii bipedului cu pricina, nu fără a-şi exprima foarte vocalic şi cu îngrijorătoare agresivitate neşansa de a-şi putea savura dulcegăria răcoritoare. 
  

Atrasă de tot ce hămăie pe orice tonalitate, Larisa ajunge lângă căţel în numai câteva secunde, dar reuşesc s-o opresc la o distanţă de relativă siguranţă, înainte ca un ali burtos să mă prevină într-o engleză aproximativă, cu accent de Budăi Haltă, că ar fi bine să-l lăsăm pe cutzu-cutzu să-şi termine păpica. Reuşesc destul de rapid să-i schimb Larisei centrul de interes către un stol de porumbei care tocmai aterizase la 20 de metri de noi şi ne şi îndreptăm rapid către păsăretul respectiv.

Între timp, potaia cu pricina îşi găseşte un tovarăş de joacă – un alt pui, cam de aceeaşi vârstă, dar Labrador – şi încep o hârjoneală zgomotoasă, magnetizantă pentru copiii din jur. Lângă noi, o mămică aparent obişnuită, de vreo 30 de ani, ezita dacă să-şi lase sau nu băieţelul de circa un an şi jumătate să se joace cu cei doi zbenguitori patrupezi. Încerc să o previn asupra potenţialului risc la care s-ar expune, povestindu-i reacţia Malamutului când i-a fost luată mâncarea de sub nas şi, suplimentez imediat cu o altă informaţie, mai sugestivă, credeam eu: 

– Chiar recent am văzut pe "Animal Planet" că dacă un câine reacţionează agresiv când i se ia mâncarea de sub nas, acesta este eutanasiat aproape imediat, indiferent de câte medalii de aur o fi luat la concursurile canine sau cât de jucăuş este cu alte animale sau cu copiii.

Tânara domniţă se îndreaptă de şale, îşi ridică ochelarii de soare în moalele capului ca pe nişte imenşi ochi de muscă, pentru că, şi înnorat fiind şi amurg (!) nu putea zări toate detaliile necesare, cu ochii mijiţi scrutător în zarea apropiată, fixând penetrant cu privirea în scop de diagnostic, cu o mână în şold şi cu alta mângâindu-şi imaginar o mustaţă dorită sau de curând raşchetată, zice grav şi rar, apasând compătimitor pe cuvinte, sperând totuşi în nişte circumstanţe atenuante din partea mea:

– Aşaaa..., dacă privim de aici...., nu ne prea putem da seama dacă este eutanasiat sau nu...

A naibii potriveală cu momentul actual! Dacă stau bine şi mă gândesc, cred că exact aceeaşi replică o are în mod oficial şi Guvernul Boc atunci când, de la uriaşa înălţime a ignoranţei stupefiante, îşi aruncă privirea către marea masă a plebei protestatare.