O deprimantă majoritate continuă să fie convinsă de câteva decenii că dacă nu ştii să bei, să înjuri şi să fluieri după gagici nu ai ce căuta la Facultatea de Construcţii. Ultimii ani de capitalism sălbatic dovedesc cu prisosinţă faptul că nu vei şti nici să înjuri corect până nu conduci maşina. Cu alte cuvinte, profilul socio-profesional al inginerului constructor e cam bătut în cuie. "Vox populi, vox dei." Iar odată luată diploma eşti pierdut! Orice încercare de reconvertire la „normalitate” va fi sortită eşecului: meseria te „înghite” secundă cu secundă, cu fiece proiect. Aşa că n-ai încotro şi te resemnezi, privind, cu jind şi amar, ascensiunea continuă şi frecvent fulminantă a „intelectualilor”, din rândurile cărora ai fost exclus chiar din tinereţe când, din teribilism sau disperare, ai ales calea fără de întoarcere a meseriei de constructor.