A fi sau a nu fi inginer constructor

O deprimantă majoritate continuă să fie convinsă de câteva decenii că dacă nu ştii să bei, să înjuri şi să fluieri după gagici nu ai ce căuta la Facultatea de Construcţii. Ultimii ani de capitalism sălbatic dovedesc cu prisosinţă faptul că nu vei şti nici să înjuri corect până nu conduci maşina. Cu alte cuvinte, profilul socio-profesional al inginerului constructor e cam bătut în cuie. "Vox populi, vox dei." Iar odată luată diploma eşti pierdut! Orice încercare de reconvertire la „normalitate” va fi sortită eşecului: meseria te „înghite” secundă cu secundă, cu fiece proiect. Aşa că n-ai încotro şi te resemnezi, privind, cu jind şi amar, ascensiunea continuă şi frecvent fulminantă a „intelectualilor”, din rândurile cărora ai fost exclus chiar din tinereţe când, din teribilism sau disperare, ai ales calea fără de întoarcere a meseriei de constructor.

După construirea pe râul Colorado a unuia dintre cele mai impresionante baraje din lume care-i poartă numele şi care şi în prezent reprezintă un reper greu de egalat în acest domeniu, Herbert Hoover a devenit preşedintele SUA (1929-1933). Şi tot el este autorul unui superb şi axiomatic portret al inginerului constructor:

"Ingineria este o mare profesiune. Este fascinaţia de a vedea cum o plăsmuire a imaginaţiei se transformă cu ajutorul ştiinţei într-un plan de hîrtie. Ca apoi să se materializeze în piatră, metal sau energie. Ca apoi să creeze locuri de muncă şi locuinţe pentru oameni. Ca apoi să ducă la creşterea standardului de viaţă si la sporirea confortului.

Marea responsabilitate a inginerului, în comparaţie cu cei de altă profesie, este că operele lui se află sub văzul tuturor. Acţiunile sale se concretizează pas cu pas, în material palpabil. El nu-şi poate îngropa greşelile ca medicul. El nu le poate face nevăzute şi da vina pe judecător ca avocatul. El nu-şi poate ascunde erorile cu pomi şi iederă ca arhitectul. El nu poate, ca politicianul, să-şi ascundă lipsurile, dînd vina pe opoziţie, sperînd că oamenii vor uita. Inginerul, pur şi simplu, nu poate nega că el a făcut-o. Dacă lucrarea nu este bună este condamnat.

Pe de altă parte, spre deosebire de medic, viaţa sa nu se scurge între oameni slabi. Spre deosebire de militari, nu distrugerea e scopul vieţii. Spre deosebire de avocat, nu-şi cîştigă pâinea din conflicte. Inginerului îi revine menirea să îmbrace scheletul ştiinţei cu viaţă, confort şi speranţe. Desigur, pe măsură ce anii trec, oamenii uită care inginer este autorul lucrării, chiar dacă au ştiut odată. Sau un politician oarecare îşi pune numele pe ea. Sau oamenii o atribuie unui promotor care s-a folosit de fapt de banii altora... pe cînd singur, inginerul, priveşte înapoi spre binele nesfârşit ce se desprinde din succesul său cu o satisfacţie pe care o cunosc puţine profesii. Iar verdictul colegilor săi este singura recunoaştere pe care şi-o doreşte."

Doar două ramuri economice sunt fundamentale pentru existenţa şi dezvoltarea oricărei ţări sau comunităţi umane: agricultura şi construcţiile. Dacă una dintre acestea două nu funcţionează măcar la nivelul minim de siguranţă, atunci autonomia şi chiar identitatea comunităţii vor fi doar nişte reprezentări onirice. Culmea e că, în cazul unui colaps total al celor două elemente, deşi atât de blamat, actualul fenomen de globalizare economico-financiară ar putea fi un colac de salvare pentru redresarea unui sistem, ajutor de care civilizaţia hitită, de exemplu, nu a putut beneficia şi a dispărut pur şi simplu din istorie.

Ce nivel de cultură trebuie să aibă un „recrut” pentru a deveni inginer constructor? Mare, foarte mare, poate chiar cel mai mare dintre toate profesiile tehnice şi chiar şi dintre majoritatea celor „umaniste”. Un inginer constructor trebuie să ştie în primul rând limba maternă la perfecţie şi alte măcar 2-3 limbi străine, apoi matematică, fizică, chimie, biologie, anatomie, fiziologie, psiho-sociologie, artă de toate felurile, istorie, filozofie, muzică... Da, aproape tot şi am argumente pentru fiecare dintre domeniile enumerate de care se vor lovi dacă nu zilnic, cel puţin cu ocazia fiecărei lucrări pe care o va executa! Şi necredincioşii sau atoateştiutorii n-au decât să zâmbească ironic sau condescendent la această afirmaţie, pentru că acest mesaj este destinat în principal mai tinerilor absolvenţi, bulversaţi de haosul socio-economic şi teribil de deprimaţi de promovarea non-valorii ca virtute naţională.

Făină, apă, sare... Faceţi o pâine. Apoi comparaţi-vă abilităţile şi rezultatele cu ale celor care aproape că ştiu să facă o pâine adevărată. Un exemplu îl aveţi aici ("Codru de pâine"). 

Ciment, apă, agregate (sau pietriş, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu domeniul)... Betonul a fost descoperit acum un secol şi de atunci zeci (sute?) de mii de cercetători din întreaga lume tot încearcă să-i priceapă misterele. Dacă auziţi pe cineva vreodată zicând că ştie totul despre beton, îl puteţi împuşca fără remuşcări. Cu ocazia realizării în Iaşi a unei lucrări de mare complexitate, am atras atenţia asupra unor aspecte extrem de importante privind comportarea betonului în anumite condiţii şi că trebuie luate nişte măsuri speciale ("Piramide, betoane şi...exploratori"). Veţi fi cu siguranţă surprinşi să citiţi în "News in Civil Engineering" despre noile realizări, invenţii şi descoperiri în acest domeniu. Cercetătorii sunt cvasi-unanim de acord că procentul maxim admis de materiale organice în beton este între 3 şi 5%. Dar ce-ar fi dacă introducem cu bună ştiinţă nişte... bacterii? De ce? Pentru ca să se realizeze un beton „inteligent”, cu proprietăţi speciale, care să se „vindece” singur când acesta fisurează. Expunerea la condiţiile obişnuite de mediu şi la radiaţia solară (de regulă, la radiaţii ultraviolete) va determina bacteriile să sintetizeze carbonat de calciu, de exemplu, substanţă care va închide „rănile” elementului structural. Primele cercetări datează de prim anii ’60, dar primele realizări cu adevărat spectaculoase au început să apară abia în ultimii 3-4 ani. Nu departe de acest domeniu, cărămizile lui Ginger Krieg Dosier realizate cu ajutorul bacteriilor reprezintă poate una dintre cele mai spectaculoase realizări din foarte multe puncte de vedere. Dar cea mai senzaţională realizare rămâne cea a colectivului condus de Franz Josef Ulm, directorul laboratorului de Inginerie Seismică de la MIT, care după peste cinci ani de studii şi modelări matematice şi chimice a reuşit să obţină betonul viitorului, un material a cărui durabilitate este estimată, deocamdată, la… peste 20 000 de ani! Şi tot în acea pagină veţi citi, printre multe altele, şi despre betoanele translucide, un vis aproape îndeplinit al arhitecţilor.

După cum ştiţi, casele se pot face pe şi sub pământ, pe şi sub apă sau în copaci. În aer, construcţiile, de regulă, se aruncă. E mult prea costisitoare menţinerea lor pentru o perioadă mai lungă de ordinul orelor, cel mult zilelor. (Doar economia ţării ultimilor 20 de ani bate acest record de continuitate aeriană!) Cu alte cuvinte, aproape totul trebuie să fie suportat de pământ, sau cum se spune, de terenul de fundare. Adică următoarea mare necunoscută. Da, suntem în mileniul trei şi iar aveţi greşita impresia că se ştie totul, deşi s-au scris şi se scriu tratate de mii de pagini despre terenurile de fundare. Spre deosebire de domeniul anterior, veţi putea găsi, probabil, ceva mai uşor specialişti geotehnicieni care să vă dea un procent de certitudine de 80-90% privind caracteristicile fizico-mecanice ale straturilor de pământ de sub viitoarea clădire, dar dinamica fenomenelor subterane continue vă va surprinde mai frecvent decât vă aşteptaţi în moduri, din păcate, dintre cele mai neplăcute. Presupunem că aţi depăşit această fază şi va trebui să vă alegeţi soluţia de fundare. Nimic mai simplu. Sunt doar vreo cinci-şase soluţii generale de fundare şi ceva mai multe moduri de îmbunătăţire a terenului. Ce mare brânză poate fi să combini şi să alegi? Serios? Iată doar un singur exemplu, trist şi foarte penibil, ce se derulează chiar în aceste zile. Nu atât alegerea greşită a soluţiei de îmbunătăţire a terenului a determinat întârzieri şi pierderi neaşteptat de mari, ci perseverarea stupidă şi continuă în greşeală, ajungându-se într-o situaţie deloc plăcută, sperând ca măcar unul dintre specialiştii convocaţi din multe colţuri ale ţării să le spună că buba s-a vindecat, iar puroiul de sub ea e doar o iluzie. Astfel, situaţia a intrat, deja, în istoria gafelor tehnice de prestigiu ce pot fi făcute la construirea unei clădiri cu regim de înălţime… parter!

Ca să înalţi structura de rezistenţă a unei clădiri îţi trebuie un proiect tehnic. Un proiect se face după ce s-au făcut toate calculele şi analizele. Calculele şi analizele se fac pe modele matematice şi, uneori, şi experimentale. Teritoriul României este unul dintre cele mai complexe din întreaga Uniune Europeană. România nu este o ţară cu risc seismic, ci cu certitudine seismică, peste jumătate din suprafaţa ţării fiind expusă unor astfel de acţiuni cu caracter excepţional. Terenurile sensibile la umezire sau cele cu umflări şi contracţii mari, care se întind pe aproape întreaga ţară, dau mari bătăi de cap tuturor, fie el proiectant, executant sau beneficiar. Acţiunile zăpezilor sunt binecunoscute tuturor, mai ales cele căzute în ultimii ani şi care au condus la izolarea totală a sute de localităţi chiar timp de câteva săptămâni.

Iar furtunile extrem de puternice din ultimii 4-5 ani au relevat fenomene absolut şocante pentru această parte a Europei: apariţia tornadelor!

Tornadă (2013) - Vama Veche, România

După cum vedeţi, se întâlnesc, practic, toate tipurile de acţiuni şi nu la intensităţi moderate! Avem mare noroc, însă, că măcar acţiunile guvernărilor (catastrofale) ale ultimelor decade nu sunt cuantificabile şi nu solicită (direct!) fondul construit!

Cum se calculează o clădire? Păi, foarte simplu! În primul rând se estimează greutatea proprie a acesteia. De regulă, valorile cele mai apropiate de realitate sunt la construcţiile metalice. Apoi se estimează caracteristicile mecanice ale acesteia (modulii de elasticitate, rezistenţele la întindere şi la compresiune etc.), dar proiectantul ştie foarte bine că între valorile considerate în proiect şi cele obţinute prin execuţie pot fi diferenţe uneori chiar destul de mari. Pentru că, de exemplu, betonul pus în operă ar putea îndeplini doar 80-85% din proprietăţile estimate fie pentru că un nene a pus 2-3 găleţi de apă în plus, fie l-a lăsat în soare la plajă sau o ploaie accidentală a cam “diluat” compoziţia din cauză că s-a înfundat pe neaşteptate pompa de beton. Variaţia dimensională aparent minoră a elementelor (cu doar 2-3 cm) şi inerentele dezaxări pe verticală şi orizontală induc şi ele un alt “set” de incertitudini la evaluarea stărilor de eforturi în structura de rezistenţă. Dar, cum, în general, se presupune un grad de precizie în execuţie de peste 95%, se consideră acceptabile valorile estimate şi se trece la pasul următor, acela de evaluare a încărcărilor. Ei, aici e aici! Cât de puternic vine seismul şi din ce direcţie? Terenul nu va “coaliza” cu acţiunea dinamică şi va amplifica local mişcările la valori mult peste cele prevăzute în norme? Structura se va “mişca” sub acţiunea cutremurului aşa cum am intuit-o noi la analiză şi dimensionare? Dar oare câţi oameni vor fi în clădire în momentul producerii seismului, câţi dintre ei şi-au umplut (sau şi-au golit) butoaiele cu murături pentru iarnă de pe balcoane sau din cămări şi dacă nu cumva unii dintre locatari au vândut peştii de sticlă de pe televizor şi carpetele de pe pereţi cu “Răpirea din Serai” pentru a-şi transforma dormitorul în sală de forţă? Ca să nu mai spunem că unii, mai occidentali ca alţii, fie şi-au demolat pereţii despărţitori ca să-şi lărgească bucătăria, fie au mai adăugat alţii noi ca să mai scoată un ban din chirii de pe noile garsoniere... Nu vom avea habar niciodată, dar le putem evalua probabilistic. Şi, culmea, cu cât e clădirea mai înaltă, cu atât sunt mai mari incertitudinile privind valorile probabile ale încărcărilor de toate felurile. Şi pe baza tuturor acestor ipoteze probabile proiectantul decide execuţia unei clădiri care nu va cădea nici la o pală de vânt, nici la o zăpadă mai abundentă, nici la cutremure şi nici la vreo nuntă de cartier organizată într-o garsonieră de la ultimul nivel. Cu excepţia medicinii, nu cred că mai există vreo altă meserie care să lucreze cu atât de multe incertitudini, dar să aibă rezultate concrete şi mai ales sigure!

Platforma de testări la acţiuni seismice din cadrul Facultăţii de Construcţii Iaşi

Ce poate face un absolvent al Facultăţii de Construcţii? Păi, cam de toate. Eu încă nu am întâlnit absolvenţi ai acestei facultăţi care să fie şomeri, ba, mai mult, rata de angajare a acestora este printre cele mai mari dintre toate meseriile. Dacă în majoritatea ţărilor europene rata de angajare a absolvenţilor în domeniul în care s-au pregătit, inclusiv în cel al construcţiilor, era şi continuă să fie între 5 şi maximum 10%, în România, chiar până prin anii '98...'99, acest procent ajungea şi la 95%! În ultimii ani, deşi media angajărilor în construcţii se situează undeva în jurul valorii de 60-65%, meseriile practicate de ceilalţi 40-35% sunt în domenii pentru care nu a mai fost nevoie de o pregătire suplimentară, pentru că disciplinele de calcul a structurilor de orice fel (beton, lemn, oţel, materiale compozite etc.), cele de geotehnică sau de concepţie şi analiză a elementelor din materiale speciale, cursurile de analiză aerodinamică şi cele de termofizica clădirilor şi multe altele, fac ca adaptarea specialistului să fie foarte rapidă şi eficientă, acesta putând lucra chiar şi în domenii de vârf care, aparent, nu au legătură cu profilul de construcţii (structuri aeronautice sau navale, IT, producţie de materiale de construcţii ş.a.). Cu alte cuvinte, meseria de inginer constructor îţi garantează pâinea pe masă cu o singură condiţie: să o respecţi.

Ca şi la oameni, o construcţie “obeză” suferă teribil de tensiuni interne, iar despre speranţele de viaţă ale celor “anorexice” nu cred că mai sunt necesare alte precizări 

Din păcate, continui să aud aserţiunea că a fi inginer constructor este o meserie de băieţi şi că fetele ar face bine să se ţină departe de şantiere. Atunci, ar trebui să ne explice băieţii cum se face că Facultatea de Construcţii are şi cele mai frumoase şi cele mai deştepte fete şi ale căror performanţe sunt frecvent peste cele ale colegilor dotaţi şi cu bicepşi?! Pentru că munca în aer curat şi mersul pe jos nu te lasă să faci burtă şi face şi tenul frumos.

În nici un caz nu pentru că preşedintele clubului de rugby din Iaşi a fost cadru didactic la Facultatea de Construcţii (profesorul univ. dr. ing. Eugen Popa) acesta continuă să fie unul dintre sporturile cele mai preferate de inginerii constructori, după care urmează artele marţiale (în special judo). Doar seria mea a avut cel puţin patru jucători de rugby de elită, iar pe parcursul anilor aproape că nu a fost serie de studenţi care să nu aibă astfel de sportivi de performanţă. După cum bine ştiţi, se spune că rugby-ul este un joc de golani jucat de gentleman-i, spre deosebire de fotbal, care e un joc mai degrabă de domnişoare, decât de gentleman-i, dar jucat de golani. În rugby, essai-ul este marcat doar de un singur jucător, dar fără o echipă puternică nimeni nu va culege laurii victoriei. Şi, invers, o echipă puternică, dar fără cel puţin o minte sclipitoare şi cu un real de spirit de sacrificiu nu va face decât să împingă cu succes la grămadă şi atât. La fel şi în construcţii.

Aşa-i că nu vă plac drumurile din ţară? Aşa-i că nu vă plac clădirile şi ansamblurile în care locuiţi sau cele care s-au făcut în ultimii ani? Aşa-i că blestemaţi la fiecare pas că nu sunt autostrăzi şi că se aruncă bani pe soluţii tehnice proaste şi extrem de scumpe? Asta din cauză că, în general, unii ingineri constructori fie şi-au trădat meseria pentru alte interese meschine, fie au lipsit pur şi simplu de pe şantiere (ceea ce e cam acelaşi lucru), lăsându-l pe badea Ghiţă Scofâlc să facă el frumos, cum a văzut prin Burkina Faso sau pe ce alte coclauri o fi fost dus de vânturile drepturilor omului de a circula liber prin lume.

Şi, în final, ca în jazz, o altă observaţie tot a lui Herbert Hoover, pe care, pentru a nu-i ştirbi farmecul, o voi reda în original de data asta:

“When we are sick, we want an uncommon doctor; when we have a construction job to do, we want an uncommon engineer, and when we are at war, we want an uncommon general. It is only when we get into politics that we are satisfied with the common man.”

Da, merită să fii inginer constructor: doar pentru simplul motiv că a lucra din greu sau a lucra deştept sunt două lucruri total diferite. Iar alegerea e mâna voastră!