Mubarak, primeşti cu şlapul?

La momentul la care scriu articolul, situaţia din Egipt este încă sub semnul unei incertitudini destul de stranii, dar cu un potenţial exploziv foarte mare. Am decis să-mi expun şi eu unele puncte de vedere strict personale din două motive: în primul rând pentru că sunt, într-un fel, determinat de nişte (in)tangenţe personale cu această ţară şi, în al doilea rând, pentru că mi se pare a fi extrem de interesantă evoluţia post-eveniment într-o anumită direcţie, una dintre puţinele pe care, de altfel, o urmăream cvasi-permanent şi cu relativ interes.

Unde-i standard, nu-i tocmeală

În articolul Punct, radical şi de la capăt îmi propusesem să zugrăvesc (şi exemplificativ) o foarte distorsionată stare de fapt, fără să insist asupra unei diagnoze detaliate şi, mai ales, fără să scormonesc în hăţişul legislativ care a determinat haosul prezent. Unele dintre cele frecvente întrebări (cu caracter mai mult retoric) ce mi-au fost adresate ulterior prezentării materialului menţionat au fost şi cele referitoare la identificarea autorului principal al actualului dezmăţ pseudo-intelectual, precum şi la modul în care este reglementată operarea pe piaţă. Da, aţi citit bine: pe piaţă, pentru că negoţul monopolist este, de fapt, scopul real şi primordial, disimulat cu o relativă discreţie, sub masca interesului naţional.