În articolul Punct, radical şi de la capăt îmi propusesem să zugrăvesc (şi exemplificativ) o foarte distorsionată stare de fapt, fără să insist asupra unei diagnoze detaliate şi, mai ales, fără să scormonesc în hăţişul legislativ care a determinat haosul prezent. Unele dintre cele frecvente întrebări (cu caracter mai mult retoric) ce mi-au fost adresate ulterior prezentării materialului menţionat au fost şi cele referitoare la identificarea autorului principal al actualului dezmăţ pseudo-intelectual, precum şi la modul în care este reglementată operarea pe piaţă. Da, aţi citit bine: pe piaţă, pentru că negoţul monopolist este, de fapt, scopul real şi primordial, disimulat cu o relativă discreţie, sub masca interesului naţional.
Şi m-am simţit astfel obligat la oarece continuare a articolului cu prezenta analiză. Dar de la ce subiect am plecat şi ce-am descoperit până la urmă, mie mi se pare a fi cu adevărat şocant şi nu cred că este nimic exagerat în ceea ce afirm. Veţi descoperi în finalul materialului acel ceva care spune enorm de multe! În opinia mea, acea simplă frază are greutatea a sute de cărţi, a mii de ore de filmări şi de talk-show-uri, a mii de ore de analize şi anchete de toate felurile...
Am încercat să inserez, în sinteza de faţă şi între paragrafele extrase din diversele documente cu caracter reglementativ, cât mai puţine comentarii personale pentru a nu distrage atenţia de la fondul problemei. După eforturi deloc neglijabile de reprimare a intenţiilor de adnotare excesivă la care v-aţi fi aşteptat de la subsemnatul, am decis să las la libera (in)satisfacţie şi, mai ales, spre probabila subită stupefacţie a cititorului, toate interpretările. Prezentarea extraselor într-o aparentă dezordine cronologică şi de structură generală ar putea fi invocată cu relativă uşurinţă de către cineva în sprijinul acuzelor de intepretare subiectivă prin extragere din context, de construcţie falsă prin asocieri forţate şi nefondate, de rea-credinţă şi de multe altele. Vă declar sincer că nu mă interesează câtuşi de puţin să dezvolt astfel de scenarii SF pe această temă. În primul rând pentru că am şi alte preocupări, zic eu, cu mult mai interesante şi mai motivante decât să-mi pierd timpul cu elaborarea de teorii conspiraţionisto-sioniste sau de orice altă natură, iar în al doilea rând, pentru că pur şi simplu mi-e silă şi îmi vine să vomit când văd dimensiunea uriaşă a lăcomiei şi a acestor exacerbări patologice ce se încearcă a ne fi impuse ca modele de referinţă. Acest material s-a impus a fi prezentat pur şi simplu ca o continuare logică a articolului “Punct, radical şi de la capăt” şi nicidecum din alte considerente.
După câteva legi, decrete şi ordonanţe, prin Ordonanţa Guvernului nr. 39 din 30 ianuarie 1998 se stabilesc “principiile de bază şi cadrul organizatoric al standardizării naţionale” în care chiar se lasă impresia unei democraţii veritabile prin precizarea în Capitolul III a condiţiilor generale pe care trebuie să le îndeplinească un organism de standardizare, enumerându-se acolo vreo 2 pagini de criterii, obligaţii, sarcini etc. etc. Dar nu vă lăsaţi impresionaţi prea tare, pentru că vie se taie imediat craca de sub picioare cu articolul 10 de la capitolul “Dispoziţii finale şi tranzitorii” în care ni se comunică faptul că
“(1) Ministerul Cercetării şi Tehnologiei este abilitat să sprijine iniţierea constituirii unei asociaţii fără scop lucrativ, a cărei denumire este Asociaţia de Standardizare din Romania, prescurtat ASRO, denumită în continuare Asociaţia, cu sediul în municipiul Bucureşti, având ca principal scop dezvoltarea standardizării naţionale,europene şi internaţionale.”
Cu alte cuvinte, ne dorim tare mult un copil, dar îl cheamă deja Gigel şi are ochi albaştri, foarte albaştri!
Şi imediat după primul aliniat vine, logic, şi cel de-al doilea în care iar se precizează condiţiile generale pe care ar trebui să le îndeplinească acest organism născut şi nu creat sau creat şi nu născut, ce importanţă mai are:
“2) Este recunoscută ca organism naţional de standardizare Asociaţia care:- îndeplineşte condiţiile de la alin. (1);- are avizul favorabil al Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, potrivit art. 23 din prezenta ordonanţă;- etc. etc.”
În fine, e clar: trebuia să poarte un nume şi i s-a spus ASRO. Şi prin foarte meşteşugite împletituri juridice înşirate pe alte 20 de articole se decide desfiinţarea Institutului Român de Standardizare şi renaşterea ulterioară a lui, întocmai ca pasărea Phoenix, dar nu oricum, ci ca “persoană juridică de drept privat, de interes public, având statut juridic de asociaţie fără scop patrimonial” (Legea 355/2002).
Dar de unde bani?
“Art. 14. - Ministerul Cercetării şi Tehnologiei poate finanţa, pe o perioada de 3 ani, dezvoltarea instituţională a Asociaţiei printr-un program de stimulare a inovarii aprobat prin ordin al ministrului şi cuprins în Planul naţional pentru cercetare-dezvoltare şi inovare. Finanţarea poate fi continuată şi după perioadă iniţială de 3 ani.”
Finanţarea prin programul naţional pentru cercetare şi inovare este cel puţin discutabilă, dar de posibilitatea finanţării din bani publici şi după perioada iniţială de 3 ani a unei “persoane juridice de drept privat” nimeni nu se îndoieşte că este cât se poate de “normal”. Deh, meandrele concrete ale democraţiei, cum spunea un “ilustru gânditor” contemporan.
Deşi Asociaţia are dreptul să practice “tarife şi taxe pentru prestările de servicii” (art. 17) pe care le execută, toate cotizaţiile de acreditare şi de afiliere, taxele internaţionale, drumurile şi schimburile de experienţă şi multe altele se decontează tot de la bugetul de stat (art. 15, alin. 1 şi 2).
Pentru că legile şi ordonanţele nu erau suficient de explicite şi nişte cârcotaşi ca subsemnatul, de exemplu, ar fi căutat noduri în papură, prin H.G. nr. 985/2004 se fac, de această dată, precizări explicite şi se recunoaşte ASRO ca organism naţional de standardizare. Interesant este dacă în afară de această asociaţie mai există şi alte organisme de standardizare recunoscute, pentru că Legea 355/2002 stipulează în mod explicit la art. 3, alin (1), lit (d) că “organismul naţional de standardizare [este] organismul cu activitate de standardizare la nivel naţional, care are ca principală funcţie elaborarea, aprobarea sau adoptarea, după caz, de standarde naţionale şi care este recunoscut de către o autoritate de stat)”. Interesantă formulare, nu?
Legea 355/2002 are şi o modificare cel puţin hilară şi care ar rămâne doar cu acest caracter de ridicol dacă prevederea nu ar induce posibilitatea interpretării în sens excesiv a unor drastice restricţii:
“După articolul 7 se introduce articolul 7 [sic!] cu următorul cuprins:"Art. 7. - Organismul naţional de standardizare are următoarele atribuţii principale: […]"Art. 21. - Asociaţia dobândeşte de drept exclusivitatea exercitării atribuţiilor prevăzute la art. 7”
… adică inclusiv de “adoptare a standardelor internaţionale, regionale şi a standardelor europene, ca standarde naţionale” cu toate drepturile şi activităţile ce decurg din aceasta. Şi nu am ştiinţă până la acest moment să se fi revenit cu vreo corecţie ulterioară de către legiuitor.
Să revenim puţin la statutul Asociaţiei care s-a definit prin lege a fi “persoană juridică de interes public”. O.G. nr. 26/2000 privind înfiinţarea asociaţiilor şi fundaţiilor precizează că o asociaţie sau o fundaţie “poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă se face prin hotărâre a Guvernului.” Este “interesul public” identic “utilităţii publice”? Păi, să vedem ce zice O.G. nr. 37/2003 de modificare a O.G. nr. 26/2000:
“Art. 381. Prin utilitate publică se înţelege orice activitate care vizează atingerea unor scopuri benefice în domenii de interes public general şi/sau comunitar."
Vedeţi? Deci interesul public este cumva subordonat utilităţii publice. Ehehe…, vorba lu’ nenea Iancu: “După cum le spui dumneata, una şi cu una fac două, n-are de unde să te mai apuce omul!”
Şi dacă tot am ajuns aici, la statutul asociaţiilor, să vedem ce drepturi le mai dă legea să mulgă din bănuţii publici:
“Art. 41 […] "b) dreptul la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale, după cum desfăşoară activităţi în interes general sau al colectivităţilor locale, astfel:1. de la bugetul de stat, prin bugetele ministerelor sau ale altor organe ale administraţiei publice centrale în a căror sferă de competenţă îşi desfăşoară activitatea;2. de la bugetele locale, în limita sumelor aprobate de consiliile locale."
Aşa, şi o să spuneţi că sintagma “dreptul la resurse” nu este sinonimă cu “alocarea de resurse”. Da, aveţi dreptate. Pertinentă observaţia! De reţinut!
Şi pentru că tot am ajuns la capitolul finanţare din bani publici a procesului de elaborare a normelor tehnice să facem o mică paranteză şi să vedem ce se spune la art. 40 al Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii:
“Investitorii sau proprietarii vor vira lunar către Inspectoratul de Stat în Construcţii […] o sumă echivalentă cu o cotă de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor […] pentru care se emit […] autorizaţii de construire […]. I.S.C. utilizează 70% din fondul astfel constituit pentru îndeplinirea atribuţiilor, potrivit prevederilor legale şi vireaza 30% din acest fond în contul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, care îl utilizează pentru:a) elaborarea reglementărilor tehnice în construcţii, urbanism, amenajarea teritoriului şi habitat, precum şi a cercetărilor, testărilor, documentaţiilor, studiilor, auditului, băncilor de date şi realizării de prototipuri necesare fundamentării reglementărilor specifice domeniului. Tipurile de reglementări şi de cheltuieli aferente se stabilesc prin regulament elaborat de M.L.P.T.L. şi aprobat prin hotărâre a Guvernului […]”
Imi pare rău că sunt nevoit să vă reţin acum puţin atenţia cu nişte mici analize aritmetice, dar musai trebuie pentru ca să vă faceţi o imagine mai clară. Conform analizelor financiare oficiale şi publice, în anii 2006-2009 I.S.C. a încasat următoarele sume:
01.01...30.06.2006 46 541 216 lei 7 756 869 lei/lună
01.01...31.12.2007 177 443 611 lei 14 786 967 lei/lună
01.01...31.12.2008 214 804 630 lei 17 900 385 lei/lună
01.01...30.06.2009 79 149 489 lei 13 191 582 lei/lună
…ceea ce înseamnă că lunar intrau direct în contul M.L.P.T.L. 30% din aceşti bani în scopul elaborării de reglementări tehnice în construcţii etc. etc., adică următoarele valori medii:
2006 2 327 061 lei/lună 581 765 euro/lună
2007 4 436 091 lei/lună 1 109 022 euro/lună
2008 5 370 116 lei/lună 1 342 529 euro/lună
2009 3 957 475 lei/lună 989 368 euro/lună
(Sumele în valută au fost raportate la un curs rotunjit de 4 lei/euro).
Eu vă declar sincer că fie şi numai pentru 100 000 de euro o singură dată (şi nu pentru un milion de euro şi nu lunar, ci doar o singură dată!) cred că aş fi dispus să apar la ştirile de la ora 5!
După cum lesne observaţi, prin diverse artificii juridice – ale căror fundamentări şi logici legale juriştii le vor demonstra esenţialitatea şi firescul fără de cusur – s-a ajuns ca prin multiple legi şi hotărâri de Guvern banii publici să finanţeze o persoană juridică de drept privat care este recunoscută, însă, după cum am văzut, ca organism naţional de standardizare. Şi ca primă consecinţă, iată cum se impun acum şi obligaţii, câtuşi de puţin confortabile:
“Legea 117/2005 - "Art. (4) Autorităţile şi instituţiile cu funcţie de reglementare au obligaţia să consulte Asociaţia de Standardizare din România - ASRO atunci când promovează acte normative care vor cuprinde norme bazate pe standarde naţionale române, europene sau internaţionale”
“Ca regulă generală, standardele nu sunt obligatorii, acestea având o aplicare voluntară. În anumite cazuri, implementarea poate fi obligatorie (cum ar fi în domeniile legate de securitate, instalaţii electrice sau în contracte publice). […]Acesta este un document de referinţă folosit, în special, în contextul contractelor publice sau în cadrul comerţului internaţional, pe care se bazează majoritatea contractelor comerciale.Standardele sunt folosite de către industriaşi ca şi referinţă indiscutabilă ce simplifică şi clarifică relaţiile comerciale dintre partenerii economici. […]”
Şi după implementarea obligatorie a unor standarde în diverse normative care ţin de siguranţa naţiunii (cum ar fi, de exemplu, normativele referitoare la analiza şi proiectarea structurilor de construcţii amplasate în zone seismice) se pot citi aproape în fiecare pagină sintagme de genul “se recomandă”, “este bine să se…”, “să se ia toate măsurile …” etc. etc. Şi nu pot să nu mă întreb – retoric, din păcate – de ce trebuie cineva să fie obligat să consulte ASRO în condiţiile în care “muşchii lui nu este voluntari” ca să aplice standardele, iar opinia lui de expert în toate cele poate fi una de tipul “recomandările este numai pentru fazani şi s-a luat deja toate măsurile care se impune de situaţiile care este”. Nu?
Ce ne mai povesteşte ASRO pe site-ul ei oficial despre ce sunt şi cum sunt ele, standardele, pe care ei le munceşte din greu:
“Ghidul ISO/CEI 2: 1996 defineşte standardul ca fiind un document, stabilit prin consens şi aprobat de către un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun şi repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obţine gradul optim de ordine într-un anumit context.”
La chestia cu consensul cred că băieţii (şi fetele, normal) mai au ceva de lucru!
“Standardele variază ca şi caracter, subiect sau volum. Acestea includ mai multe discipline: începând cu toate aspectele tehnice, economice şi sociale ale activităţii umane şi încheind cu toate disciplinele de bază cum ar fi limbajul, matematica, fizica etc.”
“Sunt coerente şi consecvente” […]- ... coerente şi consecvente ca_C.V. Tudor!
“Rezultă din participare” […] - Iar despre consensul unanim!
“Sunt procese active” […] - Da! Active rău, nu glumă!
“Sunt actualizate” […] - Unele chiar şi de câteva ori pe an!
“Au statut de referinţe” […] - Poate nu se ştie, dar şi prostul are statut de referinţă!
“Au recunoaştere internaţională” […] - Aşa-i! Şi citez aici opinia unor investitori germani: “Mă cac pe normele voastre! – [oct. 2009]”
“Sunt disponibile pentru oricine” […] - Pentru oricine are bani mulţi!
De ce v-am tocat atâta nervii cu banii şi cu funcţionarea ASRO? Exact din motivul ultim expus mai sus: cică “sunt disponibile pentru oricine”. Da, dar când îl doreşti cu adevărat (din plăcere sau din diverse obligaţii) te obligă la nişte restricţii de utilizare de parcă s-ar lucra cu bombe nucleare!
La secţiunea referitoare la drepturile de autor, ASRO ne avertizează pe un ton foarte dramatic şi cât se poate de arogant că:
“Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale defineşte proprietatea intelectuală drept „orice creaţie a minţii umane” . Opera de creaţie originală, exprimată într-o formă concretă, susceptibilă de a fi percepută, reprezintă obiect al proprietăţii intelectuale din momentul elaborării ei.“
Măi, măi, măi, să-ţi plesnească o carotidă de invidie când vezi ce producţie uriaşă de originalităţi au minţile umane de la ASRO. Noroc de ei că nu s-a prăbuşit de tot economia românească. Mai atârnâ încă de un fir de păr! Şi ăla creţ!
“Protecţia proprietăţii intelectuale prin drepturi de autor asigură recunoaşterea şi remunerarea corespunzătoare a autorului în vederea stimulării creaţiei. Drepturile de autor garantează recunoaşterea şi protejarea proprietăţii intelectuale în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.”
Da, toată lumea este de acord cu asta, numai că ASRO face o confuzie, mică, dar esenţială: tot ce spun ei că le aparţine este, de fapt, o creaţie colectivă pe bani publici. Nu este creaţia exclusivă a minţilor celor de la ASRO în nici un caz! ASRO doar organizează şi strânge lumea grămadă. Ar fi şi culmea să nu recunoască acest fapt:
“Standardul este o operă colectivă. Includerea unui standard naţional în programul naţional de standardizare şi elaborarea acestuia se face sub autoritatea organismului naţional de standardizare, care îl şi publică. Prin urmare, standardul naţional este o operă protejată încă din faza de proiect, dreptul de autor aparţinând organismului naţional de standardizare.”
“În general, un standard cuprinde şapte etape majore:Identificarea necesităţilor partenerilor […], Programarea colectivă […], Elaborarea proiectului de standard de către părţile interesate […], Consensul experţilor […], Validarea: consultarea la nivel internaţional şi/sau naţional, după caz, sub forma unei anchete publice, ce implică toţi partenerii economici pentru a avea asigurarea că proiectul de standard este conform interesului general […], Aprobarea textului […], Revizuirea […]”
Din nefericire, legile româneşti legalizează jenant nu numai acest monopol uriaş, ci însuşirea abuzivă a dreptului de autor, impunând tot felul de exclusivităţi şi restricţii care mai de care mai stupide, hilare, ridicole şi anticonstituţionale. Dacă ar fi fost singura încălcare de acest gen poate că m-aş fi mirat, dar în ultimul timp ni se dovedeşte în fiecare clipă că mai toate legile sunt făcute exclusiv pentru nişte “băieţi deştepţi”. Nu susţin nici pe departe că producţia ASRO ar trebui să fie total sau parţial gratuită, dar preţurile cu adevărat aberante şi restricţiile drastice de utilizare depăşesc cu mult nu numai bunul simţ, ci şi logica celui mai pervers mafiot.
Să vedem acum structura Asociaţiei pe domenii de activitate ca să ne facem o imagine despre modul în care sunt elaborate standardele:
“Comitetele tehnice sunt împărţite din punct de vedere al domeniului lor de activitate, în sectoare:La rândul lor, conform celor stabilite la nivelul organismelor de standardizare europene şi internaţionale, şi aplicate şi de ASRO, fiecare sector este divizat în subsectoare”
Îmi pare rău, dar eu aş fi văzut altfel structura compartimentelor:
CT departamentul alimentar
CT departamentul nealimentar
sau, mai degrabă
CT departamentul ud
CT departamentul neud.
Ei, asta e! Dacă aşa s-a votat, aşa să rămână.
Dar să ne uităm acum puţin şi la comisiile tehnice… Şi citim următoarele:
“CT 343 - Bazele proiectării şi eurocoduri pentru structuri
Domeniu de activitate: Standardizarea în domeniul "Bazele proiectării şi calcul structurilor de construcţii", pentru toate tipurile de materiale de construcţii, cu referire la: terminologie şi simboluri utilizate, încărcări, acţiuni şi alte solicitări, precum şi limitarea de deformaţii, standardizarea ansamblului de reguli de proiectare structurală a clădirilor şi lucrărilor de inginerie civilă, examinarea şi coordonarea cerinţelor de bază pentru fiabilitatea construcţiilor în ansamblu, execuţia, controlul, stabilirea regulilor de proiectare pentru principalele materiale specifice (oţel, beton, lemn, compozit, zidărie şi aluminiu), în vederea unei abordări comune prevăzute de Eurocoduri, standardizarea în domeniul dispozitivelor antiseismice, a performanţei ambientale a clădirilor, eficienţa energetică, construcţii durabile, declaraţie de mediu.”
S-ar zice că aici intră tot ce ţine de construcţii. V-aţi înşelat, pentru că la noi funcţionează cât se poate de bine principiul “ba pe-a mă-tii, că-s mai tare” şi de aceea s-a considerat necesară înfiinţarea şi a următoarelor comisii:
”CT 111 - Ciment, var şi ipsosCT 113 - Materiale pentru acoperişuri, izolaţii termice, fonice şi pentru hidroizolaţiiCT 122 - Sticlă pentru construcţiiCT 276 - Acustica în construcţiiCT 321 - Beton şi prefabricate din betonCT 324 - Materiale pentru pardoseli şi pereţiCT 326 - Structuri de lemn şi structuri metalice în construcţiiCT 347 - Zidărie şi structuri pentru zidărie”
În fine, sunt multe de analizat şi de discutat şi de optimizat şi de parafrazat… Altceva, însă vreau să vă prezint, ceva extrem de interesant şi care nu mai are nevoie nici un fel de alte comentarii. Ce căutam şi peste ce am dat…
Am să pun o întrebare acum, în mod special generaţiei de peste 35 de ani: vă mai aduceţi aminte ce făceaţi în ziua de 31 decembrie 1989? Trecuseră numai şase zile de când Ceauşescu fusese împuşcat. La alimentarele din cartiere se “băgaseră” măsline, brânză şi ness, camioanele şi furgonetele descărcau pulpe de pui americane de mărimea celor de struţ… Cozi peste tot, în special la ziare, nu era român care să nu strângă ca un trofeu sub braţ un teanc din cel puţin 5-6 ziare! Unii se întorceau de la cimitire, unde-şi îngropaseră rudele sau prietenii împuşcaţi, alţii încă îi mai căutau pe la morgă. Dar marea majoritate dintre noi stăteam pe lângă caloriferele fierbinţi ca să ne dezmorţim sufletele şi trupurile după cruntele decenii de comunism care ne-a îngheţat până şi speranţele şi ne pregăteam de revelion Ne bucuram că aveam ce pune pe masă de primele noastre sărbători libere: parizer proaspăt, ciocolată, caşcaval, lămâi…
Ce făceau alţii însă? Ia citiţi aici:
“31 decembrie 1989 - Se înfiinţează Comisia Naţională pentru Standarde şi Calitate, prin Decretul Consiliului Frontului Salvării Naţionale nr. 27/1989, având următoarea componenţă: a) Institutul Român de Standardizare b) Institutul Naţional de Metrologie c) Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.”
În momentele acelea exact asta ne lipsea! N-aveam standarde despre ce şi cum să băgăm sub nas, n-aveam metru cu care să ne măsurăm libertatea şi trebuia să redevenim oameni de calitate! Acum, chiar, pe bune: oare cum s-o fi scriind corect libertate? Cu sau fără ghilimele?!
“01 februarie 1990 - Se organizează Comisia Naţională pentru Standarde, Metrologie şi Calitate ca urmare a încetării activităţii Comisiei Naţionale pentru Standarde şi Calitate, prin Decretul nr. 86/1990 având următoarea componentă: a) Institutul Român de Standardizare, b) Institutul Naţional de Metrologie, c) Oficiul de stat pentru calitate.”
Da, dragilor, în timp ce noi stăteam la coadă la portocale, băieţii deştepţi se (re)organizau. Eu cred că studiul istoriei comunismului şi al Revoluţiei din Decembrie ’89 ar trebui să înceapă exact cu aceste două mici anunţuri. Abia acum pot spune că toate întrebările mele referitoare la evenimentele acelor zile şi-au primit pe deplin răspunsul.
Săptămâna trecută, Inspectorul General de Stat s-a aflat într-o vizită de lucru la Iaşi şi, în cadrul şedinţei, se ajunsese şi la subiectul de propuneri despre noua structură organizatorică a I.S.C.-ului, ocazie cu care mi-am exprimat si eu punctul de vedere, numai că eu mă gândeam la o metaforă şi a cam ieşit un hiperboloid parabolic destul de neinteligibil pentru cine ar fi trebuit să-l priceapă. Ziceam că prin toamna lui 2008 i s-a părut cuiva că I.S.C.-ul are nasul prea cârn şi a decis să-l bage la terapie intensivă. După un an de zile, pentru că n-a constatat nici o evoluţie favorabilă, s-a decis inducerea lui în comă şi de un an de zile tot într-o comă (diabolică) stă. Şi când un pacient zace la pat de ceva timp, ţi se pare ba că mâinile-i sunt cam lungi, ba că are picioarele prea scurte, ba că-i prea palid în obraji şi-un pic de fard nu i-ar strica, şi poate că un ruj de buze şi nişte gel de păr l-ar mai înviora niţel…Ceea ce ei nu văd şi nici măcar nu pricep - cei care se învârt brownian pe lângă pacient şi-şi tot dau cu presupusul - este că respectivii au câte o branulă în venă pentru că toţi sunt dependenţi de câte o anume perfuzie şi culmea e că singurul care ştie cum să facă o astfel de perfuzie este tocmai pacientul! Se poate ieşi din respectiva dilemă? Evident! Să fie pur şi simplu scos din camera de terapie intensivă! Şi asta o poate face chiar şi femeia de serviciu, portarul, electricianul sau un oarecine aflat în simplă trecere prin zonă. Dar e al naibii de pustiu pe acolo…
Când povesteam aiurealea de mai sus habar n-aveam de existenţa unei alte comisii tehnice specifice, pentru că nu apucasem să analizez în detaliu materialul strâns pentru această postare. Mare mi-a fost surpriza să mai descopăr ceva suprinzător, iar asta nu dovedeşte faptul că intuiţia mea ar mai fi încă funcţională, ci că, într-adevăr, viitorul nostru este deja bătut în cuie. Dacă veţi avea curiozitatea să vă uitaţi din nou pe lista comitetelor tehnice de la ASRO veţi observa în coada listei o comisie ale cărei atribuţii cred că sună foarte interesant pentru toată lumea:
“CT 381 - Servicii de chirurgie estetică”
Aşadar, asta visează aceşti mici Dumnezei: să fim modelaţi după chipul şi asemănarea cui vor vrea muşchii domniilor lor. Comisia asta e sigur în sectorul “CT departamentul electric”, pentru că dacă nu vor reuşi să ne refacă look-ul în conformitate cu standardele lor, cu siguranţă vor încerca să ne refacă esteticul băgându-ne priză. La cel puţin 380V!
P.S. - Am uitat să mai semnalez un aspect în articol şi pe care nu-l voi comenta absolut deloc, doar vă voi prezenta şi alte câteva paragrafe extrem de interesante ale Legii 355/2002:
“Structura organelor de conducere şi administrare ale organismului naţional de standardizare trebuie să asigure reprezentarea echilibrată a fiecărui colegiu, respectiv a intereselor reprezentate în acestea.”“Adunarea generală a membrilor organismului naţional de standardizare este structurată în colegii […]: Colegiul organismelor acreditate, […], Colegiul beneficiarilor, […] Colegiul consumatorilor, […] Colegiul autorităţilor, […] Colegiul cercetării-dezvoltării şi inovării, […]”“Organismul naţional de standardizare elaborează şi implementează programul de standardizare naţională pe baza solicitărilor primite din partea autorităţilor şi a altor părţi interesate în standardizarea naţională.”“Autoritatea de stat care coordonează domeniul infrastructurii calităţii şi evaluării conformităţii numeşte reprezentantul său din Colegiul autorităţilor în Consiliul director; acesta este vicepreşedinte al organismului naţional de standardizare şi are drept de VETO nominal în luarea deciziilor contrare cu politica naţională în domeniul standardizării naţionale.”
Va reamintesc, dacă aţi uitat cumva, că ASRO, ca organism naţional de standardizare, de exemplu, este o “persoană juridică de drept privat”.
No comments:
Post a Comment