Şi mi-am dat cu capu’-n gură: azi, Victor Socaciu

Flash-uri din viaţa curentată

Pentru cine nu a auzit cea mai stupidă ştire de după ‘89, iată o foarte scurtă sinteză a ei:

“Deputatul PSD Victor Socaciu a depus, în această săptămână, la Camera Deputaţilor, o iniţiativă de modificare a Legii audiovizualului care prevede obligativitatea dublării filmelor străine în limba română. […] Victor Socaciu susţine, în expunerea de motive, că prin promovarea acestei propuneri urmăreşte în special "protejarea identităţii naţionale. "Folosirea subtitrării introduce cuvinte noi, care ulterior vor fi asimilate de populaţie. Aceste cuvinte sunt apoi folosite din ce în ce mai des în limbaj şi ajung să fie considerate ca termeni obişnuiţi. Din această cauză limba se deteriorează [sic!], acest aspect conducând la afectarea identităţii naţionale [sic!]", consideră deputatul PSD.”

Când am auzit prima dată tâmpenia asta am crezut că e un banc prost sau era o farsă cu camera ascunsă. Dar când i-am şi văzut mai apoi vehemenţa-i agresivă am fost pur şi simplu şocat. Oare mai sunt imbecili care n-au ajuns încă în Parlamentul României?!
 

“Shrek 2” ajunsese în sfârşit şi la Iaşi. M-am şi înfiinţat chiar din prima seară de proiecţie la coadă la bilete. Supriză! Ne-am zis că poate am ajuns printre primii şi de aceea nu era nimeni la rând! Măi, să fie, ce noroc că nu e îmbulzeală. Luăm biletele şi, pentru că mai era circa o jumătate de oră până să înceapă filmul, am zis să mergem la un suc, dar, când să ies din zona caselor de bilete, observ sub afişul cu reclama la film un text scris cu litere aproape ilizibile: “film dublat în limba română”. Mă întorc furios la casă şi întreb de ce nu mi s-a spus de acest “mic” detaliu?! “Păi, n-aţi întrebat!” Mi-era scârbă să mai comentez ceva. Am dat biletele înapoi şi am căutat versiunea originală. La care abia după o săptămână am găsit nişte locuri răstignite într-un colţ din fundul sălii! Da, dar auzeam vocea şi comicul de limbaj nealterat (şi) al lui Eddie Murphy! Şi în România a pătruns de ceva vreme practica dublării filmelor, în special pentru filmele cu desene animate, dar nimeni nu are minima curiozitate să verifice şi să compare audienţa reală a acestora şi mai ales nivelul de (non)educaţie al spectatorilor respectivi cu ratele de vizionare ale filmele nedublate.

Victor Socaciu este un zdrangalagiu ridicat la rang vedetă de Adrian Păunescu, împreună cu care îşi lătrau retoricele lălăituri spre leşinăciunea integrală a domnişoarelor bătrâne, a adolescentelor buboase şi a patriotarzilor de ştrand. Vorba aia: cum e turcu’ şi pistolu’! Nostalgiile personale ale tovarăşului Ion Iliescu s-au lăsat cu o recompensă pentru acest gurist urban: ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler! Brusc, intempestiv, deodată şi instantaneu trubadurul s-a şi simţit omologul lui Elton John până-n măduva unghiilor de la picioare. Din punct de vedere patologic, individul pare să fie un caz interesant medical pentru că ar fi încă o dovadă a faptului că paranoia este de fapt o mutaţie genetică a virusului gripei… porcine!

“Cine nu cunoaşte limbi străine nu are idee despre propria limba”, spunea Goethe. Şi mi-aş permite să-l completez, precizând că limba unui popor va fi cu atât mai vie şi mai bogată, cu şanse mai mari de afirmare a identităţii unei naţiuni şi fără frică de viitor numai dacă poporul respectiv va avea cât mai mulţi vorbitori şi de alte limbi străine. Da, şi de alte limbi străine, pentru că este mai mult decât penibil că pentru inadmisibil de mulţi români limba proprie continuă să fie o limbă… foarte străină.

“[…] Dacă un film este dublat, telespectatorul poate urmări mai atent scenele filmului şi jocului actoricesc. Acestea conţin adesea mesaje subtile, astfel că procedeul dublării poate ajuta la o mai bună receptare a mesajului filmului. De asemenea, mesajul este mai uşor de receptat de toate categoriile de persoane, inclusiv copii sau bătrâni care nu pot citi sau oameni cu dificultăţi de vedere. Astfel, se extinde aria de accesibilitate în ceea ce priveşte publicul filmului", se arată în expunerea de motive. Iniţiativa legislativă a fost depusă la Camera Deputaţilor, fiind solicitate avizul Consiliului Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului.”

Asta e cea mai tare motivaţie întru susţinerea cele mai cretine propuneri legislative din ultimii 21 de ani! Ia imaginaţi-vă cum ar arăta dublarea în limba română a secvenţelor erotice (mai ales a celor de gradul… III!). Cică “ajută la o mai bună receptare a mesajului filmului […] inclusiv copiii sau bătrânii care […] au dificultăţi de vedere.” Păi, tataie Socaciule, nu-ş cum să-ţi zic, da’ problema e că moşulicii aia care se vor uita la filme (la fel cum te uiţi matale!) nu că nu ar vedea să citească vorbele cucoanelor transpirate de pe ecrane, dar le-ar trebui mai degrabă un povestitor din vremuri de demult care să le traducă ce şi de ce anume fac ce fac respectivii în pielea goală. Şi mă îndoiesc sincer că vor da 20-30 de lei pe un bilet la film când de exact aceeaşi coloană sonoră au parte şi acasă, gratis, în ziua în care le vine pensia şi o dau pe toată pentru osul de supă.

E foarte trist să vezi cum nişte analfabeţi mai mult sau mai puţin funcţionali ajung să se creadă etaloane de normalitate, modele de comportament şi de elocinţă, exemple de reuşită în viaţă şi mai ales faruri de iluminism precoc şi perspicac. Grav este nu că alde Irina Loghin, Gigi Becali, Marean Vanghelie, Teo Trandafir, Eba, Victor Socaciu şi alte muhaiele de astea au ajuns să ne reprezinte chiar şi în afara ţării, ci mai ales faptul că este cât se poate de clar că funcţia sminteşte dramatic orice minte, indiferent de starea ei de agregare. Şi când auzi aşa o tâmpenie cum să nu-ţi vină… socaciu pe ea viaţă?!
 

Victor Socaciu e născut la Braşov, iar braşovenii oricât s-ar da ei cu curu’ de pământ, tot ardeleni înseamnă că sunt. Că ardelenii sunt operaţi de creier în mare majoritate, ăsta nu-i un secret pentru nimeni. Numele de Boc, de exemplu, are cu siguranţă ca etimologie sunetul pe care l-a scos scăfârlia plodului când a căzut în cap la naştere unul dintre strămoşii actualului Prim-ministru. Tot aşa se povesteşte că Victor Socaciu stătea pe prispa casei părinteşti cu privirea pierdută-n zări albastre, iar un consătean de-al lui cu niscai sămânţă de vorbă, îl întreabă, aşa, ‘ntr-o doară, să creadă că lumea încă îl mai bagă în seamă:

“- Ce faci Victoraş? Şăzi şi cugeţi?
- No, numa’ şăd!"

Măi, Victoraş, măi… cum naiba ai ajuns acolo sus, la deputăţie, dracu’ o fi ştiind, dar e prea târziu să mai aibă vreo importanţă. Victoraş, tată, problema este cam aşa: poporul te roagă din adâncul fiinţei lui numa’ să şăzi! Atât! Nimic altceva, numai să-ţi ţii închisă naibii gura aia! Şăzi cum vrei tu şi şăzi unde vrei tu, dar nu mai vorbi, că eşti un pericol public. Şi poporul promite să te ierte că încă mai eşti acolo!

Pe de altă parte, impactul cinematografiei asupra limbii unei naţiuni este cu mult mai mic decât cel pe care îl au piesele muzicale străine difuzate în eter pe toate căile, dacă ar fi să se evalueze doar proporţia de expunere auditivă a populaţiei (că până la “popor” mai avem o cale de vreo câteva sute de ani, cel puţin!). Am văzut că Asociaţia Naţională a Surzilor din România protestează oficial şi consideră dublarea filmelor o discriminare. Ăsta chiar e bullshit! Pe bune că s-au ofuscat de-aiurea! Ce mare brânză ar fi ca Asociaţia să solicite suprapunerea pe ecran, într-o proporţie minimă de 25% din dimensiunea de proiecţie a filmului, o fereastră specială în care o persoană va traduce spusele actorilor în limbaj mimico-gestual. Şi pe cuvântul meu de utecist că voi fi de acord cu dublarea filmelor dacă vor fi fi dublate în limba română şi vocile cântăreţilor străini. Că de mic am visat să-l ascult pe Luciano Pavarotti dublat de Costel Busuioc, pe Madonna dublată de Mirabela Dauer şi mai ales pe Julio Iglesias dublat de Ştefan Hruşcă.

Şi dacă tot nu sunteţi convinşi de ce trebuie să ştim să vorbim cel puţin o limbă străină, atunci cred că reclama următoare vă va convinge: