Ca de obicei în România, doar urmare a unei cumplite tragedii se încearcă schimbarea legislaţiei. Şi tot ca de obicei, schimbările vor fi de ordin pompieristic şi pot să pun pariu că vor fi propuneri de birocratizare mai mult decât excesivă şi aberantă a sistemului de autorizare a securităţii la incendiu în scopul diluţiei responsabilităţii la orice nivel. Pentru că acesta este scopul dovedit şi de data aceasta al acestei găşti de nemernici agăţaţi cu disperare de putere de peste 25 de ani.
Zilele acestea am văzut destule dezbateri pe tema securităţii la incendiu şi, în mare parte, destul de sterile, în primul rând pentru că discuţiile alunecau rapid în zona senzaţionalului, al emoţionalului, interlocutorii neavând nici abilitatea, dar nici dorinţa de a atinge minimale chestiuni tehnice, procedurale, care să clarifice responsabilităţile. Propunerea de modificare legislativă pe care o fac publică în cele ce urmează, o voi transmite şi conducerilor unor instituţii abilitate legal să întocmească proiecte de legi sau proceduri de autorizare în scopul asigurării securităţii la incendiu şi sper ca aceste puncte de vedere să fie considerate în timp util şi cu maximă eficienţă.
În primul rând, cine are curiozitatea să verifice legislaţia specifică acestui domeniu va descoperi câteva mii de pagini (şi nu exagerez!) de legi, hotărâri de guvern, ordine şi ordonanţe de guvern, norme metodologice, normative şi coduri de proiectare, instrucţiuni tehnice şi cine ştie câte altele. O altă surpriză vine, de obicei, cam la fiecare 3-4 ani când fie mai apare o nouă reglementare, fie se face o modificare a unui paragraf sau a unui pachet de articole a actelor legislative şi/sau normative. Cu alte cuvinte un haos total şi în acest domeniu extrem de important. Norocul nostru este că I.S.U. îşi face datoria foarte serios, în ciuda tuturor criticilor care încearcă să li se aducă de către neavizaţi. Din păcate, se pare că nimeni nu este în stare să adune toate legile şi normele astea într-un singur pachet sau în două cel mult - o lege şi un cod de proiectare. Simple, clare, fără echivoc şi, mai ales, fără excepţii. Nu mai spun că toate normele, nu numai cele referitoare la securitatea la incendiu, te plimbă pentru diverse definiţii prin alte norme şi alte acte ale căror limite şi valabilităţi le afli, evident, doar la poarta instituţiei, atunci când primeşti hârtia de respingere că documentaţia este neconformă.
Ceea ce am observat că nu ştie majoritatea oamenilor este că Hotărârea de Guvern nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu exclude de la autorizare toate spaţiile de sub 600 mp, indiferent de funcţiunea acestora (comerţ, producţie, depozitare etc.) şi oferă portiţe de scăpare pentru proprietarii de spaţii de "alimentaţie publică" (inclusiv a celor cu suprafeţe de sub 200 mp) în care pot fi incluse barurile şi "bombele" de cartier numite atât de pompos "cluburi". De asemenea, definirea "spaţiilor aglomerate" este pur şi simplu scrisă la mişto. Hotărârea menţionată precizează în modul cel mai ridicol că sălile aglomerate sunt "definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu". Care? N-ai decât să cauţi. Şi găseşti, de exemplu, că în Normativul de siguranţă la foc a construcţiilor (indicativ NP.118-1999) s-a preluat acelaşi text din Normativul privind proiectarea sălilor aglomerate cu vizitatori (indicativ NP 006-1996) conform căruia o sală aglomerată este "o [...] încăpere [...] în care suprafaţa ce-i revine unei persoane este mai mică de 4 mp şi în care se pot întruni simultan cel puţin 150 de persoane", iar dacă acestea sunt "la parter, se consideră săli aglomerate cele cu mai mult de 200 persoane". Bine că măcar normele sunt de acord între ele. De ce era nevoie de două coduri pentru aceeaşi definiţie? Pentru că şi gurile celor le care scriu trebuie să mănânce, nu-i aşa? Şi mănâncă bine, n-aveţi grijă! Aşadar, un bar de 200 mp într-un subsol în care se află 140 de oameni NU este sală aglomerată în accepţia codului şi, în consecinţă, un incendiu în acest spaţiu va avea ca rezultat doar o cifră statistică în bilanţul I.S.U., semnificaţia de tragedie nefiind definitorie pentru că numărul de persoane nu depăşeşte 150. Clar? Sau, imaginaţi-vă un subsol de 250-300 mp "amenajat" ca magazin-depozit, ticsit cu articole de îmbrăcăminte şi/sau încălţăminte aduse de prin China sau Filipine şi al cărui proprietar declară că numărul vizitatorilor nu depăşeşte 100 de persoane. Dar nu şi de Black Friday, eveniment care nu e cuprins în nici o normă legislativă!
Ce se poate face? Păi, iată câteva propuneri, cred eu, de minim bun simţ.
În primul rând, cine are curiozitatea să verifice legislaţia specifică acestui domeniu va descoperi câteva mii de pagini (şi nu exagerez!) de legi, hotărâri de guvern, ordine şi ordonanţe de guvern, norme metodologice, normative şi coduri de proiectare, instrucţiuni tehnice şi cine ştie câte altele. O altă surpriză vine, de obicei, cam la fiecare 3-4 ani când fie mai apare o nouă reglementare, fie se face o modificare a unui paragraf sau a unui pachet de articole a actelor legislative şi/sau normative. Cu alte cuvinte un haos total şi în acest domeniu extrem de important. Norocul nostru este că I.S.U. îşi face datoria foarte serios, în ciuda tuturor criticilor care încearcă să li se aducă de către neavizaţi. Din păcate, se pare că nimeni nu este în stare să adune toate legile şi normele astea într-un singur pachet sau în două cel mult - o lege şi un cod de proiectare. Simple, clare, fără echivoc şi, mai ales, fără excepţii. Nu mai spun că toate normele, nu numai cele referitoare la securitatea la incendiu, te plimbă pentru diverse definiţii prin alte norme şi alte acte ale căror limite şi valabilităţi le afli, evident, doar la poarta instituţiei, atunci când primeşti hârtia de respingere că documentaţia este neconformă.
Ceea ce am observat că nu ştie majoritatea oamenilor este că Hotărârea de Guvern nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu exclude de la autorizare toate spaţiile de sub 600 mp, indiferent de funcţiunea acestora (comerţ, producţie, depozitare etc.) şi oferă portiţe de scăpare pentru proprietarii de spaţii de "alimentaţie publică" (inclusiv a celor cu suprafeţe de sub 200 mp) în care pot fi incluse barurile şi "bombele" de cartier numite atât de pompos "cluburi". De asemenea, definirea "spaţiilor aglomerate" este pur şi simplu scrisă la mişto. Hotărârea menţionată precizează în modul cel mai ridicol că sălile aglomerate sunt "definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu". Care? N-ai decât să cauţi. Şi găseşti, de exemplu, că în Normativul de siguranţă la foc a construcţiilor (indicativ NP.118-1999) s-a preluat acelaşi text din Normativul privind proiectarea sălilor aglomerate cu vizitatori (indicativ NP 006-1996) conform căruia o sală aglomerată este "o [...] încăpere [...] în care suprafaţa ce-i revine unei persoane este mai mică de 4 mp şi în care se pot întruni simultan cel puţin 150 de persoane", iar dacă acestea sunt "la parter, se consideră săli aglomerate cele cu mai mult de 200 persoane". Bine că măcar normele sunt de acord între ele. De ce era nevoie de două coduri pentru aceeaşi definiţie? Pentru că şi gurile celor le care scriu trebuie să mănânce, nu-i aşa? Şi mănâncă bine, n-aveţi grijă! Aşadar, un bar de 200 mp într-un subsol în care se află 140 de oameni NU este sală aglomerată în accepţia codului şi, în consecinţă, un incendiu în acest spaţiu va avea ca rezultat doar o cifră statistică în bilanţul I.S.U., semnificaţia de tragedie nefiind definitorie pentru că numărul de persoane nu depăşeşte 150. Clar? Sau, imaginaţi-vă un subsol de 250-300 mp "amenajat" ca magazin-depozit, ticsit cu articole de îmbrăcăminte şi/sau încălţăminte aduse de prin China sau Filipine şi al cărui proprietar declară că numărul vizitatorilor nu depăşeşte 100 de persoane. Dar nu şi de Black Friday, eveniment care nu e cuprins în nici o normă legislativă!
Ce se poate face? Păi, iată câteva propuneri, cred eu, de minim bun simţ.
1. Unificarea şi acordarea cu celeritate a tuturor legilor, normelor, ordinelor şi ordonanţelor într-un singur act legislativ şi într-un cod de proiectare unic pentru securitatea la incendiu.
2. Autorizările pentru securitate la incendiu să fie obligatorii pentru absolut toate spaţiile deschise accesului public (cu destinaţie de comerţ, producţie, depozitare ş.a.), indiferent de suprafaţa acestora. În prezent, există personal atestat şi certificat de către I.S.U. şi capacitatea de pregătire a cadrelor specializate pentru întocmirea documentaţiei de autorizare pentru securitatea la incendiu. Pentru că, în acest caz, activitatea I.S.U. de autorizare ar putea fi blocată, se poate face o filtrare a obiectivelor în funcţie de importanţa economică, socială şi culturală a acestora, derogând atribuţii de autorizare pentru securitatea la incendiu a spaţiilor de importanţă mai mică şi persoanelor autorizate şi certificate de către I.S.U.
3. Aşa cum pentru maşini este obligatorie afişarea vignetei, la fel şi pentru spaţiile destinate accesului public să fie emise vignete, cu precizarea clasei de importanţă, cu număr/serie şi termen de valabilitate care trebuie să fie afişate vizibil pe uşa intrării principale. Inexistenţa acestei vignete să fie considerată infracţiune, iar neafişarea acesteia să atragă închiderea imediată a spaţiului până la verificarea legalităţii sau intrarea în legalitate. Mi se pare cât se poate de corect ca magazinul sau crâşma cu pricina să fie pur şi simplu sigilat imediat în lipsa afişării vignetei, chiar şi dacă acesta este declarat închis în momentul verificării inclusiv de către organele poliţiei locale. E ca o sistare a licenţei de prestare a serviciilor sau la fel cum se ridică certificatul de înmatriculare al unei maşini la care se constată că inspecţia tehnică periodică este expirată, chiar dacă starea tehnică a autoturismului este perfectă.
4. Controlul spaţiilor, a conformităţii măsurilor de securitate şi a calităţii serviciilor de autorizare să se facă prin sondaj de către I.S.U., inspectorii putând să anuleze definitiv atestatele şi autorizările persoanelor care au întocmit şi semnat documentaţiile de autorizare specifice, fără drept de reatestare sau reautorizare.
5. Probabil că vor fi necesare două tipuri de vignete: una care să certifice existenţa şi aplicarea conformă a planului privind securitatea la incendiu (care include, evident, şi calitatea materialelor utilizate pentru amenajările interioare) şi o alta care să certifice funcţionalitatea şi efectuarea reviziilor periodice conform prevederilor legale a tuturor instalaţiilor de stingere (hidranţi, extinctoare, senzori de fum etc.). În cazul în care proprietarul schimbă destinaţia sau efectuează reamenajări interioare, prin schimbarea materialelor utilizate la amenajări şi/sau a mobilierului (inclusiv a poziţiei acestuia!), să fie obligat la refacerea sau completarea documentaţiei de securitate la incendiu şi la obţinerea unei noi vignete. În prezent, deşi I.S.U. emite, de exemplu, o autorizaţie de securitate la incendiu pentru un bar, situaţia aproape că scapă de sub control pentru că după numai câteva săptămâni proprietarul spaţiului poate redecora sau reamenaja spaţiul cu materiale total improprii şi fără să fie obligat să informeze I.S.U.
6. Vignetele să conţină elemente de securizare şi să fie eliberate de I.S.U. chiar şi anticipat, în serii de câte 5-10 bucăţi, cu obligaţia depunerii la 6-12 luni a unei fişe tehnice întocmite şi semnate de către personalul certificat şi autorizat, însuşită şi de beneficiar (cu datele de identificare complete). Documentaţia completă pentru securitate la incendiu să se arhiveaze exclusiv în format electronic şi să se predea la I.S.U. periodic sau la emiterea vignetei. Prin această fişă tehnică trebuie să se confirme aplicarea efectivă în teren a proiectului sau a măsurilor de securitate la incendiu, precum şi funcţionalitatea echipamentelor şi dotărilor specifice.
Pentru că tot veni vorba de propuneri de modificări legislative, susţin încă o propunere trebuia să fie inclusă de multă vreme în legislaţie. Unele dintre cele mai periculoase staţii de distribuţie de carburanţi auto sunt cele cu rezervoare GPL. Pentru că aceste gaze sunt mai grele ca aerul, recipientele sunt amplasate la nivelul solului. Ce se poate întâmpla în cazul exploziei unui astfel de rezervor nu este greu de imaginat. Din câte ştiu, încă nu s-a întâmplat o astfel de dramă în România, cel puţin. Protecţiile, în doar unele situaţii, se rezumă, în cel mai bun caz (!), la construirea unui perete din beton armat amplasat pe direcţia uneia dintre laturile lungi ale recipientului; total insuficient, ca să nu spun ridicol şi stupid! Propunerea în acest caz este simplă: interdicţia amplasării acestor staţii de distribuţie a GPL la o distanţă mai mică de 200 m de imobile de orice fel (locuinţe, clădiri administrative, magazine, monumente, obiective industriale etc.) şi includerea interdicţiilor de amplasare în Planurile Urbanistice Generale, cu precizarea expresă a locaţiilor admise, numai în afara localităţilor. [Nota bene: Recunosc că, aş face o singură excepţie şi aş fi total de acord cu amplasarea a vreo 20 staţii de GPL împrejurul Palatului Parlamentului!] De asemenea, ar trebui revizuite inclusiv reglementările referitoare şi la toate staţiile de distribuţie de carburanţi, "tradiţionale" şi chiar mutarea imediată a unor astfel de staţii amplasate până şi la parterul unor clădiri de birouri! Singurul lucru care încă mă mai miră este că distribuitorii de carburanţi nu au sesizat excedentele de spaţii din curţile şcolilor şi ale grădiniţelor. Hai, băieţi, nu pierdeţi ocazia, c-or să vi-l ia popii curând pentru biserici!
Bine,bine, dar nu am inteles de ce trebuie sa sufere noi cheltuieli cu avizarile agentii economici mici din cauza a ceea ce fac cei mari si din cauza coruptiei(documentatia, avizul, vigneta nu le va acorda nimeni gratis). Cred ca instructajul PSI corect periodic, la 3 luni si stingatoarele incarcate periodic sunt suficiente pantru o firma sub 100 m2.
ReplyDeleteDin păcate, în România se suferă în primul rând din lipsă de educaţie elementară. Nu numai dragostea, ci şi conştiinţa trece prin burtă! Nu-l atingi la buzunar, neglijează şi sfidează. Indiferent de poziţia socială. Toate spaţiile deschise accesului public se pot împărţi în 3-5 clase de importanţă, putându-se aplica proceduri simplificate celor cu risc foarte mic de incendiu, astfel încât costurile pentru o astfel de avizare să fie modice (undeva între 50 lei şi un maximum de 200 de lei). Pentru aceste spaţii să fie necesare doar emiterea unor avize simple (dar tot cu vignetă obligatorie) prin care să se confirme încadrarea lor între anumite limite şi să li se prezinte măcar o pagină format A4 inclusiv cu instrucţiuni de reparaţii ale prizelor, întrerupătoarelor şi panourilor cu siguranţe, cu recomandări privind sarcinile maxime admise pe reţeaua interioară şi multe altele. Am văzut foarte mulţi nedumeriţi de faptul că li s-au topit prizele când au deschis concomitent instalaţia de iluminare, cuptorul electric, plita cu inducţie, radiatorul, maşina de spălat, frigiderul, boilerul, calculatorul, televizorul, aspiratorul, maşinile de cafea şi de pâine, instalaţia de iluminare a pomului de iarnă, fierul de călcat, polizorul, bormaşina, mixerul de bucătărie... E posibil ca reţeaua să suporte pentru câteva minute acest vârf de sarcină, dar la 2-3 cicluri de acest gen sigur ia foc. Unii au remarcat că, atunci când au băgat şi periuţa de dinţi în priză, le-a sărit siguranţa. Acum îmi vei spune că scăderea consumului de pastă de dinţi în România reprezintă o conştientizare şi o preocupare evidentă a populaţiei pentru reducerea riscului de incendiu. O fi aşa, nu neg, dar cert este că unora, în ultimul timp, prea le pute gura!
DeleteNu mai spun de echipamentele lăsate în priză peste noapte sau cine ştie ce alte improvizaţii îi mai trec prin minte. Şi pentru aceste spaţii de importanţă redusă este mai multe decât necesară o revizie a reţelelor electrice interioare, a conexiunilor şi branşamentelor măcar o dată la 2-4 ani. Apropo! Tu de când nu ţi-ai mai inspectat prizele şi ştecherele de acasă?
Repet ce poate nu am spus mai sus: scopul acestei proceduri este responsabilizarea directă a beneficiarului asupra riscurilor la care poate expune publicul căruia i se adresează, incendiul fiind doar unul dintre capitole. Asta îmi place teribil: „Cred că instructajul PSI corect periodic, la 3 luni...” N-ai timp să-ţi dai seama când a trecut un an, darămite 3 luni care-s ca un clipit din ochi! Păi, exact asta e ideea. Cine-i conştiinciosul care să-l facă, aşa cum bine spui, „corect”?! Un pompier certificat de I.S.U. poate face treaba asta pentru vreo câteva sute de firme într-un an pentru o sumă modică pentru beneficiar, dar suficient de decentă pentru el. De ce trebuie să-şi încarce memoria beneficiarul şi cu încărcarea extinctoarelor? Asta este iar o problemă grea la noi, că românul trebuie să ştie să le facă pe toate. Şi de asta şi stăm pe loc, iar lumea merge înainte.