"People are trapped in history,
and history is trapped in them." (James A. Baldwin)
Angajamentul a fost extrem de prost înţeles la toate nivelurile, profitându-se de el în modul cel mai josnic cu putinţă. Mai întâi au minţit cu caracterul de obligativitate a reducerii duratelor de studiu la cele majoritar europene, sub pretextul compatibilizării programelor de învăţământ. Nu am fost nicicum obligaţi de Europa. Era o simplă recomandare în baza căreia se dorea formarea unor găşti europene mai mari, ca, sub presiunea majoritară, să-i oblige şi pe ceilalţi să coboare la nivelul lor de submediocritate. Dovada că nu s-a întâmplat nimic cu facultăţile care nu aderat la această utopie sunt facultăţile de arhitectură, de medicină, de stomatologie, de farmacie şi altele, studiile acestor absolvenţi fiind recunoscute peste hotare fără probleme.
Teritoriul României este unul dintre cele mai dificile din întreaga Europă: are terenuri proaste şi foarte proaste de fundare pe aproape întreg arealul (inclusiv cu riscuri de alunecări masive), este activ seismic, este expus vânturilor foarte puternice (chiar şi tornadelor în ultimii ani!) şi inundaţiilor frecvente, are veri sahariene şi ierni arctice şi, peste toate astea, mai are şi guvernări catastrofale. Aceste provocări extreme pentru un inginer constructor nu numai că au condus la construirea unui sistem legislativ specific în ce priveşte execuţia şi verificarea calităţii lucrărilor, dar au impus dezvoltarea unui sistem de învăţământ de construcţii intensiv, pe trei categorii de specializări - construcţii civile, industriale şi agrozootehnice (CCIA), căi ferate, drumuri şi poduri (CFDP) şi instalaţii pentru construcţii (IC). Durata de 5 ani a studiilor s-a dovedit a fi suficientă formării unor ingineri care puteau profesa fie în proiectare, fie în execuţie, fie în cercetare, deşi dacă se au în vedere fluxurile uriaşe de informaţii noi din domeniu se pare că nici 6 ani de studiu pentru primul ciclu n-ar fi suficienţi. Nu intru aici în detalii comparative între industria construcţiilor ţărilor europene şi cele din România. Pentru cei familiarizaţi cât de cât cu domeniul, precizez doar faptul că expunerea seismică a teritoriului diferenţiază fundamental întreg procesul de realizare a unei construcţii, de la faza de proiectare până la demolarea acesteia, cu asumarea de responsabilităţi specifice în toate etapele, foarte diferite de sistemele europene! Iar alinierea la sistemul occidental în acest domeniu e un vis frumos şi... ridicol, cel puţin pentru următorii 20-30 de ani! Sistemul tehnic şi legislativ specific domeniului construcţiilor din România are o vechime impresionantă şi este, într-un anume sens, chiar mai performant decât a multor ţări vecine, dacă ar fi să amintesc doar de construcţia celui mai mare pod din Europa de la Cernavodă şi de realizarea primelor docuri şi silozuri din beton armat de la Galaţi şi Brăila de către genialul Anghel Saligny, de construcţia căii ferate Bucureşti-Predeal în timp record (în doar un an din cei cinci estimaţi!) de către Gheorghe Pănculescu, de primele construcţii din beton armat ale lui Emil Prager şi multe altele. Controlul calităţii lucrărilor de construcţii a fost înfiinţat de către Alexandru Ioan Cuza, în 1862! De ce a trebuit să ne aliniem noi la sistemul haotic european şi de ce nu s-au aliniat ei la al nostru, ţine doar de non-structura noastră. Iar dacă unora nu le vine să creadă ce varză de sistem au unii, le recomand să compare doar două planşe de execuţie pentru un element structural banal: una după sistemul belgian, de pildă (de acolo, de unde ne vine acum noua lumină!), şi o alta, după standardul de reprezentare românesc. Eu unul nu ştiu să fie în Europa o normă mai clară, mai elegantă şi mai simplă de reprezentare ca norma românească. Cum au reuşit belgienii să ajungă la îmbârligăturile alea, e imposibil de spus.
“Poporul nu trebuie să aibă acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă”
(punctul 8 al Decalogului Chomsky)
Sistemul Bologna nu are ca scop performanţa ştiinţifică sau tehnică. Este o modalitate de transformare a instituţiilor de învăţământ superior în nişte inepte şcoli profesionale, iar şcoala de construcţii a coborât cu mult până şi sub această limită. Mai întâi au fost modificate programele de studiu în mod unilateral de către conducere, mimându-se consultarea cadrelor didactice titulare. Numărul de ore a fost redus la nivel de simbol, au fost introduse discipline noi, unele pur şi simplu ridicole, în detrimentul pregătirii fundamentale de specialitate şi, într-un final, s-a mutat centrul de greutate al pregătirii pe zona de Master! De exemplu, "Statica..." a fost "glisată" cu un semestru mai jos, astfel că şi prima parte şi a doua se face în anul II, concomitent cu predarea în paralel a altor discipline fundamentale şi cu rol de familiarizare cu domeniul construcţiilor ("Mecanica", "Rezistenţa materialelor"...), fără să se înţeleagă că studenţii nu atinseseră încă o maturitate informaţională suficientă asimilării acestor materii esenţiale formării lor profesionale. Ba mai mult, s-a încercat diluţia programei de “Statică…” prin eliminarea unor capitole extrem de importante! Am fost presat constant de prof. Mihai Budescu, ani la rând, să "îmi aliniez predarea" cu a altor colegi de la secţia de studiu în limba română prin eliminarea capitolelor de arce şi grinzi cu zăbrele "pentru că nu se mai fac"! O asemenea stupidă remarcă n-am crezut că pot auzi vreodată! Da, două dintre tipurile de structuri fundamentale şi printre cele mai vechi în istoria construcţiilor nu au fost studiate de către 2 sau 3 serii de la secţia de studiu în limba română. Deşi am replicat că ele poate că “nu se mai fac” nu pentru că nu există cerere, ci pentru că sunt structuri de precizie, care impun responsabilitate, curaj şi utilizarea unor tehnologii performante. Aveam să aflu mai târziu că, de fapt, era o modalitate de a nu-l pune într-o lumină proastă pe un "tânăr cercetător", George Ţăranu, care tocmai îşi susţinea teza de doctorat cu... arcele din zidărie de cărămidă! Descoperea flăcăul coada la prună. Ulterior promovării acestuia, m-am trezit cu "Somitatea Sa" în calitate de asistent numit la disciplina la care eram titular, evident, fără să fiu nici măcar informat în prealabil! Surpriza de proporţii a fost când am descoperit că la orele de aplicaţii trasa frecvent diagrame de momente pe mecanisme şi se tot minuna că nu i se verifică, şeful de catedră găsind foarte amuzantă situaţia. Astăzi, respectivul "cercetător" consiliază plurivalent la toate nivelurile şi face un fel de bucătărie aplicată, coordonând stilişti în tăieţei cu aspect de structuri pentru construcţii.
"Spuneţi-le ceea ce vor să audă." (Vladimir Ilici Lenin)
Pentru studenţi, condiţionarea promovării anului prin obţinerea numărului de credite la materiile fundamentale i-a cam dat peste cap la început, dar după aceea s-au prins că dracul nu e chiar aşa de negru, pentru că programele de studiu de la aceste discipline au ajuns să fie atât de simplificate, încât sunt luate la mişto nu numai de studenţi, ci chiar şi de unii mai trecuţi prin viaţă. Şi pentru ca să nu existe răzmeriţe şi şefii să nu rămână fără cursanţi la anii superiori, inclusiv la studiile de Master, au construit un alt mecanism inept. Matematica a fost redusă şi ca volum şi ca nivel de studiu, devenind "elementară", la fel ca orele de chimie şi de fizică, studiindu-se mai degrabă ca nişte curiozităţi ale naturii. La "Geologie" studenţii ajung după vreo două luni abia pe la structura planetei Venus, cu munţii săi, probabil!
În detrimentul materiilor de specialitate, sub pretextul formării culturii generale, au fost introduse, în toţi anii de studiu (şi de licenţă şi de Master) fie cursuri penibile sau total inutile unui inginer, fie cu caracter generalizator exagerat. Încă mă miră că a fost scos, după ani de zile de predare, cursul de redactare de texte pe calculator în MS Office şi de utilizare Excel, abilităţi fără de care nu numai un student la o universitate tehnică, ci chiar şi un licean nici n-ar avea ce să caute la ore. Se pierd şi şase ore pe zi cu discipline ca psihologia educaţiei, pedagogie, tehnici de comunicare , estetică, statistică şi economie generală, dar şi cu un curs cu un titlu absolut şarmant: "Construcţiile - mod de gândire" (sic!). Câţi ani i-or fi luat lui George Ţăranu să găsească un astfel de titlu?! Vorba fostului primar general al capitalei, Sorin Oprescu: "bă, tu ori eşti prost, ori eşti prost“.
Nu o dată aproape că mi s-a ordonat de către şeful de catedră, Mihai Budescu (şi nu numai mie!), că la examen trebuie să-i întreb pe studenţi doar "nişte chestii simple, o grindă, un cadru, aşa, în linii mari, pentru că vor studia la Master mult mai în detaliu problemele de calcul". Crasă minciună şi jenantă presiune lipsită de orice scrupul! Pentru ca studenţii să nu mai pice din cauza matematicii şi să se menţină cât de cât constant efectivele de înrolaţi, capitolele fundamentale ale matematicii superioare au fost introduse la studiile de Master, în paralel cu studii "avansate de analiza/dinamica structurilor"! E ca şi cum i-ai pune pe absolvenţii şcolilor profesionale de la secţia de fierari-betonişti să ia lecţii intensive de harpă în 3 luni, direct în orchestra filarmonicii.
Dar surprizele de la Masterul de "Inginerie structurală" nu se opresc aici, pentru că au fost adăugate alte cursuri, la fel de trăsnite ca acelea din primii ani de studiu: "Comunicare în afaceri", "Cultură organizaţională şi leadership" ce ajung să ocupe, cumulat, chiar şi 50% din programa curiculară! Să predai "Managementul riscului" (dr. Gabriela Covatariu) în construcţii fără a avea o pregătire fundamentală în acest domeniu, dar şi o experienţă practică efectivă (de proiectare, de execuţie, de conducere a proiectelor ş.a.), cred că e puţin cam prea mult luată la mişto meseria asta. Complexitatea deosebită a acestui domeniu interdisciplinar impune exigenţe şi sinteze la un nivel înalt de performanţă pentru ca astfel de informaţii să poată fi transmise eficient studenţilor, măcar la un nivel de cunoaştere elementară. Şi vorbesc în deplină cunoştinţă de cauză, pentru că am fost beneficiarul unei astfel de pregătiri la "Centrul de analiză şi management a riscului în inginerie" ce s-a desfăşurat în cadrul unui program european iniţiat de către Departamentul de Matematică al Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Nu mai spun de cursurile de reabilitare structurală sau de reabilitare a monumentelor istorice (!) care sunt predate de persoane cu o experienţă practică total nulă în domeniu. Tot la studiile de Master, studenţii au parte de un fascinant curs de "Etică" predat de o... cititoare în stele! Nu e nici o glumă! Respectiva lucrează, în timpul liber, sub pseudonim, ca astrolog, dar banii îi ia în nume propriu! Fără TVA, pentru că ar trebui să facă şi nişte înmulţiri şi, de multe ori, rezultatul poate da şi cu virgulă.
„Etica” în construcţii ar trebui predată exclusiv de un inginer constructor care să se fi specializat şi în acest domeniu, dar asta este o altă poveste. Ce fac unii în timpul liber, s-ar putea spune că e strict treaba lor, dar, totuşi, un anumit autocontrol al hobby-urilor cred că este mai mult decât necesar. Mă întreb oare ce e mai ridicol: să vinzi gogoşi astrologice sau vin fiert în buricul târgului, ca aplicaţie practică a managementului în afaceri?!
Apropo de ultima disciplină! Mai descoperim la acelaşi Master de "Inginerie structurală" că se predă şi un curs de "Management efectiv de proiect" (sic! - prof. Gabriela Maria Atanasiu). Mi-a luat ceva timp de reflecţie, dar m-am prins până la urmă: este "efectiv" pentru că, totuşi, cineva trebuie să şi muncească. Fiindcă managementul care nu-i efectiv, este de tip parlamentar sau directorial, din ăla de "stai în cur şi primeşti banii" făcuţi de nişte fraieri din subordine. Sau sclavi, cum îi plăcea să se exprime frecvent. Oh! Câtă plurivalenţă... Ce pluripotenţă de abordare a subiectelor! Pentru cineva care a avut nevoie de vreo 3-4 ani ca să facă diferenţa între stările de "on/off" şi "stand by" ale unui laptop, saltul de la plagierea articolelor ştiinţifice şi a unei cărţi la istoria fizicii cuantice este remarcabil:
"In 1953, Edmund Whittaker [...] demonstrated with documents how the theory had been developed, its history and the primary sources plagiarized by Einstein in his works. He was still alive and his reaction to these accusations was the same as his real contribution in physics: zero." (Albert Einstein - a brilliant thief - Gabriela Maria Atanasiu).
Într-un interviu luat relativ recent de BBC, Salman Rushdie a avut o memorabilă replică: "The world is a very abnormal place".
Dacă se citesc titlurile disciplinelor studiate la toate cursurile de Master, oricine se va întreba, pe bună dreptate, de ce se numeşte Facultatea de Construcţii şi Instalaţii? Ca să nu mai spun că, deşi a avut dintotdeauna un departament special pentru calculul şi analiza structurilor de construcţii, specialişti de la mai toate disciplinele se înghesuie cu avânt revoluţionar să predea şi ei cursuri tot despre analiza structurilor, înregistrându-se o adevărată inflaţie în domeniu. Aflu, de pildă, că, la un alt Master (!), se studiază "Structuri pentru clădiri din zidărie" (oare câte-or fi şi de ce tip?!), dar şi "Analiza structurală a clădirilor". Sunt foarte multe astfel de inadecvări curiculare atât în planul calităţii informaţionale, cât şi în nivelul de complexitate al studiului. O tristă bătaie de joc, pentru că subdomeniile de studiu din cadrul disciplinelor fundamentale sunt total abandonate sau aruncate în derizoriu. Cel puţin trei ani de zile i-am propus profesorului Mihai Budescu introducerea a două cursuri noi, unul de "Analiză neliniară" şi altul de "Structuri speciale din cabluri şi membrane". Evident, n-am primit nici un răspuns de la conducerea departamentului. Se pare că e imposibil să se mai găsească un loc între atâţia specialişti în analiza structurilor, reciclaţi de la toate celelalte catedre.
Acum câţiva ani am avut o solicitare de proiectare a unui siloz de cereale şi am constatat cu stupefacţie că astfel de informaţii tehnice nu se predau deloc! Absolut nimic despre soluţiile constructive specifice domeniilor fitotehnic şi horticol, despre modul de însilozare a păioaselor, oleaginoaselor, legumelor, fructelor etc.! Complexitatea proceselor de păstrare şi de industrializare a produselor agricole impune abordări interdisciplinare detaliate şi căutări de soluţii tehnice cu mult mai provocatoare decât în cazurile construcţiilor curente. Mulţi zâmbeau ironic atunci când le spuneam că, pentru proiectarea unei soluţii tehnice perfect funcţionale, trebuie să înţelegi tot lanţul, începând de la viaţa care pulsează în bobul de grâu până la viaţa şi comportamentul şoarecelui de câmp. Fiindcă dacă un singur şobolan moare într-o masă de grâu de 4000 de tone (cât are, în medie, un siloz curent), se poate compromite o întreaga recoltă! La un leu kilogramul de grâu, rezultă că un guzgan valorează nu mai puţin de un milion de euro! Nu se mai studiază nimic, de exemplu, despre complexele de însilozare a nutreţurilor combinate care presupun structuri pentru silozuri de 35-50 m înălţime şi, deşi tehnologia de însilozare nu e neapărat o chestiune dificilă, o soluţie constructivă banală, dar aplicată prost sau prin utilizarea unor materiale neadecvate pentru finisaje poate conduce la contaminarea produselor de furajare cu consecinţe dezastruoase pentru beneficiarii fermelor zootehnice. La aceste tipuri de construcţii se mai pot adăuga şi construcţiile pentru complexele de vinificaţie, de morărit şi panificaţie, pentru abatoare şi industria de prelucrare a cărnii şi multe, multe altele. Specificul destinaţiei clădirii impune adeseori soluţii ale structurilor de rezistenţă diferite de cele curent întâlnite în industrie, dar şi materiale speciale pentru finisaje şi protecţii anticorozive sau antibacteriene, compatibile cu celelalte materiale utilizate şi fără interacţiuni sau eliberări de noxe în produsul stocat sau în mediul înconjurător, pe parcursul exploatării.
Abandonarea acestor responsabilităţi tehnice în favoarea specialiştilor universităţilor de agronomie, este o dovadă de colosală imbecilitate! Este prea dură exprimarea? Pe bune?! Dar cum vă sună în urechi "construcţii de importanţă strategică naţională"? Dacă mâine intră iar ruşii peste noi sau un cutremur dărâmă jumătate din silozurile din ţară sau rupe instalaţiile de alimentare cu apă, ce le veţi da copiilor voştri să mănânce şi să bea, în pauzele dintre lacrimi? Observ cum, în ultimii 5-6 ani, se importă frecvent soluţii tehnice şi complexe de însilozare la nişte preţuri de cel puţin trei ori mai mari decât soluţiile tradiţionale autohtone care şi-au dovedit eficienţa zeci de ani, inclusiv în planul siguranţei naţionale.
Mâncăm cea mai fadă pâine din Europa (şi poate chiar din lume) pentru că, din prostie şi snobism, nu ştim să ne păstrăm corect nici măcar grâul. Iar un organism constipat nu are cum să aibă creierul limpede în zilele în care se votează! De aici, probabil, vine şi expresia că "s-a votat cu curul".
Iată cum centrul de greutate al structurii curiculare translat evident către anii de Master, exclusiv din interese meschine, personale şi fără pic de scrupule de către cuplul Mihai Budescu-Nicolae Ţăranu, a condus la alterarea gravă a calităţii, cantităţii, ordonării şi distribuţiei informaţiei şi mai ales a focalizării acesteia pe specializări.
No comments:
Post a Comment