Şi mi-am dat cu capu'-n gură: azi, mass-media

O ştire inutilă bântuie cu acelaşi arhicunoscut grad de tembelism agresiv, atât de caracteristic spaţiului mioritic, şi am fost tentat iniţial s-o ignor, dar am avut stupefacţia să o mai şi văd comentată şi analizată cu “profesionalism” de nişte mononeuronali pseudo-analişti de toate cele, dramatic fiind faptul că unii dintre ei se dădeau a fi chiar un soi de zamă de sămânţă oficială! Dar să vă redau câteva fragmente din ştirea cu pricina:

Punct, radical şi de la capăt

Motto: “I cannot say the crow is white,  

But needs must call a spade a spade.”
Humphrey Gifford (1805-1882), A Woman's Face is Full of Wiles

Să privim puţin retrospectiv către originile civilizaţiei şi, pentru aceasta, nu este nevoie decât de un mic exerciţiu de memorie. Canalele de televiziune încă abundă constant de filme documentare, mai mult sau mai puţin inedite, despre comunităţi aflate pe o treaptă incipientă a evoluţiei socio-culturale. Supravieţuirea triburilor sau chiar a unor populaţii numeroase din Papua-Noua Guinee, din bazinul Amazonului, din Africa şi chiar din Asia Centrală a fost posibilă în primul rând datorită formei simple, dar foarte eficiente de organizare şi de ierarhizare a priorităţilor şi necesităţilor colectivăţii.

Şi mi-am dat cu capu'-n gură: azi, nea Costică Simirad

Flash-uri din viata curentată

O gré ştire o zdruncinat până la lacrimi zîlili trecuti sufletili întregii plebe a giudeţului Iaşi. Ioti ci zîceu jurnalili di marea şî uriaşa perdere:

De aproape o săptămână, Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie nu mai are reprezentanţi din partea Consiliului Judeţean în Consiliul de Administraţie, după ce Constantin Simirad şi Lăcrămioara Vernica au demisionat. […]

Eutanasia salvează România

Un set de 6-7 mahomezi înconjurase o bancă lipită de soclul statuii lui Cuza din Piaţa Unirii şi cu toţii laolaltă îşi pironiseră privirile (sterpe de orice licărire umanoidă) asupra unui biet pui de Malamut de Alaska (să fi fost de vreo 4-5 luni) care limbea nişte resturi de îngheţată, consecutiv şi hulpav (sau îngrozit?) din două pahare de material plastic. Privind gloata, aveai senzaţia unui cerc de telepatici orestieni care îşi aşteaptă inerţi rândul de a fi posedaţi pentru scurt timp de singura pereche de neuroni disponibilă şi necesară care ar fi putut migra exclusiv sub această formă subtilă de transfer.

Everest 2010

Era o toamna superbă de sfîrşit de octombrie. Ne treziseram suficient de dimineaţa, ca oricine doarme la cort. Nici nu apucase să se ridice ceaţa foarte bine, ca eram deja pe drum spre vîrful Coziei. După circa o ora de înnoptat printre miasmele olteneşti de neconfundat ale periferiei Călimăneştiului, cu nările ‘nămolite de praful de pe marginea şoselei şi supuse veşnicului şi insatiabilului supliciu urban de conservare prin mumificare cu fumul, fumurile şi parfumurile şoferilor de toate felurile, intrăm oarecum brusc într-o pădure superbă de fag. Ceva nu e în regula, dar nu ne dăm seama ce anume!? 

Gripa din Streini cu Cercei in coada

In urma unei discutii (evident, contradictorii!) am avut curiozitatea sa dau un simplu "search" pe "Goagal" si dupa o extrem de dificila si indelungata cautare de ... numai 30 de secunde (!), am gasit un material foarte interesant si care-mi confirma faptul ca aveam dreptate cind spuneam ca procedura de diagnosticare prin analize de laborator a gripei A/H1N1 nu este citusi de putin simpla si, in plus, poate cel mai important aspect, e ca inca se pluteste intr-o ceata deasa.

Generaţia adusă de barză

Zilele trecute o întrebam (mai mult retoric) pe fiică-mea cea mare o chestie simplă. Noi privim cu uriaşă bucurie şi acum la secvenţele retrospective de teatru, de umor, de muzică, de artă şi la foarte multe alte realizări ale anilor ’60, '70 şi chiar '80. Vreţi nu vreţi, va veni o vreme când veţi începe să trăiţi numai din amintiri. Şi nu pot să nu mă întreb: generaţia voastră din ce naiba va trăi peste 20-30 de ani?