"...When you run so fast to get somewhere,
you miss half the fun of getting there..."
(David L. Weatherford - "Slow Dance")

Thursday 26 January 2012

Ce se face Băsescu că nu pricepe


Asta e! Deşi mi-am jurat că nu-mi voi mai revărsa adrenalina peste politichie, chiar nu mă pot abţine să nu comentez “intervenţia cu românii” a lui Băsescu. Mă aşteptam să fie la fel de nesimţit ca şi până acum, dar, din păcate, iar mi-a întrecut aşteptările şi de data asta.

Cred că fiică-mea îmi povestise acum vreo câţiva ani o întâmplare la care a fost martoră. În drumul ei de întoarcere spre casă de la şcoală (cred că avea vreo 12-13 ani pe atunci), ajungând sub balcoanele unui bloc de locuinţe, remarcă la timp, pe trotuar, o “tante” de vreo 40 de ani care, după ce se uită cam panicată în toate părţile, ridică brusc capul şi începe să răcnească la o altă ţaţă de la balconul unui apartament de la etajul al patrulea: “- Stai puţin că vin două persoane!” După ce trece cuplul cu pricina de zona primejdioasă, ţoapa de jos prinde a răcni din nou, dar mai relaxată de data asta: “- Poţi să scuturi [covorul - n.b.]trece doar un copil.” Din păcate, întâmplarea este strict autentică!

Am văzut cam jumătate din discursul lui Băsescu (apropo! niciodată “preşedintele Băsescu”!) şi am fost nu atât îngreţoşat de tonul şi de limbajul de lemn, cât siderat de halul în care şi-a construit discursul şi în care şi-a conceput “mesajul către ţară”. Am intrat pe site-ul oficial al preşedintelui României să văd dacă prima parte a discursului pe care am pierdut-o a fost cumva altfel. Câtuşi de puţin! Nu mai lungesc şi nici nu am chef de divagaţii şi comentarii pe marginea semanticii, a “cheilor” interpretative, a “subtilităţilor” de exprimare şi a multor altor fantezii după care toate televiziunile am observat că se dau în vânt în această seară (de aceea am şi mutat pe Mezzo, cel puţin cât scriu aceste rânduri).

În primul rând ceea ce se face că n-a priceput Băsescu este faptul că după ultimele insulte adresate poporului român ar fi trebuit să înceapă cu elementarele scuze publice. Reacţia lui referitoare la poziţia adoptată de dr. Raed Arafat nu este câtuşi de puţin o gafă! Este o insultă şi nu numai la adresa doctorului, ci la adresa întregii societăţi! Aş parafraza aici o cugetare a unui anonim referitor la definiţia logicii şi eu aş spune puţin altfel, că logica este ştiinţa care îi permite lui Băsescu să nu-şi înţeleagă poporul. Cel puţin din experienţa personală ştiu că, pentru a insulta pe cineva, nu este câtuşi de puţin necesar să torpilezi în tine o juma’ de vodcă şi să începi să-ţi bagi ce n-ai în ceva
în care habar n-ai cum mai arată! Este suficient să faci ceeea ce remarcase şi profesorul Avram Noam Chomsky de la M.I.T. la obsedaţii care nu trăiesc decât pentru manipularea în masă: “Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă.” Gestul lui de a refuza, chiar şi după aproape două săptămâni, să-şi ceară scuze este pur şi simplu greţos! Dacă stau şi mă gândesc bine, chiar şi dacă şi-ar fi cerut scuze a doua zi, oricum declaraţia lui nu ar fi avut pic de credibilitate, iar faptul că astăzi s-a făcut că nici usturoi n-a mâncat şi nici gura nu-i pute, nu-i ştirbeşte câtuşi de puţin imaginea de până acum, de cocalar parvenit.

Ce-ţi poate face un puşti de 6-7 ani dacă-i scuturi în cap covorul? Nimic, iar taică-su nu-l va crede, pentru că până acasă o să-i bată vântul prin păr şi n-are cum proba. Dar ia să-i cadă
accidental lu’ tat’-su în cap un cocoloş de hârtie de pe la un balcon… Pariu că revoluţie iese? Cât timp poporul şi-a uitat bicepşii acasă, în debara, Băsescu se va şterge la cur cu noi toţi după bunul plac. Dovadă este că imediat cum se iese în stradă, taxa auto se mai amână cu un an, comasarea alegerilor devine dintr-o dată neconstituţională şi tot aşa mai departe. Vă mai aduceţi aminte de Ceauşescu în 21 decembrie ’89, cum voia el să ne mai dea încă 100 de lei la salariu? Şi, totuşi, de ce şi eu susţin că trebuie dat jos urgent Băsescu? Păi, iată ce spune chiar guriţa lui:
“Deci nu am nimic de schimbat în comportamentul pe care l-am avut în cele două mandate de până acum, excepţie, cu siguranţă, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public, vezi intrările pe post, în dispută cu Raed Arafat.” 
Poporule, “vezi” de ce?!

În al doilea rând discursul lui Băsescu este plin de planuri de făcut şi reformele făcute. O fi început campania electorală deja? Nu ne-a spus însă cu ce partid ţine, că, zice el, “dacă l-aş fi condus eu, partidul [PDL - n.b.] ar fi fost mult mai bine condus.” Se pare că ne ţine şi cu asta în suspans. Ce să facem cu planurile lui Băsescu? V-aş spune, dar pentru că am copil mic, trebuie să mă dezvăţ să vorbesc urât, cel puţin pentru o vreme. Băsescu, din păcate, a devenit un pericol real pentru siguranţa naţională:
Va trebui să creăm locuri de muncă […] prin redeschiderea exploatărilor miniere care au devenit rentabile ca urmare a creşterii costului metalelor. Una era acum 15 ani când s-au închis aceste exploatări şi cu totul altul este preţul metalelor în momentul de faţă pe piaţa internaţională. De aceea trebuie să avem curaj să creăm locuri de muncă în minerit.”
B.N.R.-ul susţine că România n-are urgentă nevoie de aur, rezervele sunt cică OK. Cu alte cuvinte, doar stomăcelul lui să trăiască bine astăzi, iar de copiii de mâine de îl doare la 12000 de leghe de vârful pixului! Dacă România oricum nu câştigă din acele exploatări decât praful de pe tobă, chiar îl freacă grija aşa de tare de cele câteva sute de locuri de muncă de la Roşia Montană? Aşa sfidare şi nesimţire mai rar în istoria omenirii!
Foarte mulţi încearcă să stabilească ce e valoros, ce e important, ce nu e important; vreau să ştiţi punctul de vedere al preşedintelui României […] Nu există lucru mai important astăzi […] decât crearea de locuri de muncă.”
Măi, să fie, cum le ştie el pe toate! Îmi aduc aminte de o replică din “Balanţa” a lui Dorel Vişan care juca rolul popii dintr-un sat de munte şi care i-a spus primarului (interpretat magistral de Victor Rebengiuc) când acesta din urmă fierbea de patriotism: “Hai, mai du-te-n mă-ta!” Simplu şi din suflet!

Şi în al treilea rând şi poate cel mai important din toate… Băsescu se face că nu înţelege nimic din ce s-a întâmplat în ţară cel puţin în ultimii 3 ani. Timp de aproape două săptămâni s-a ascuns ca porcu’n păpuşoi şi acum iese la rampă cât se poate de vesel şi de miştocar, fâcând din nou acuze gratuite, deşi, în esenţă, tot afront poate fi considerat:
“Avem o intelectualitate care […] s-a retras şi nu vrea să se mai implice în viaţa socială şi politică. Este un apel, dacă vreţi, pe care îl fac, la revenirea societăţii civile de bună calitate în prim-planul vieţii politice şi sociale prin contribuţiile pe care le poate aduce.”
Chiar nu este lipsit de elementară ruşine! Este incredibil! După ce şi-a desfiinţat toţi oamenii de calibru din jurul lui, după ce a promovat şi susţinut cu extremă agresivitate impostura în cele mai înalte funcţii, după ce a întreţinut arbitrariul şi a promulgat legi şi anticonstituţionale şi aberante în plan economic şi social, după ce asistă cu satisfacţie la distrugerea instituţiilor fundamentale ale statului prin tot felul de reorganizări ilegale, abuzive şi discriminatorii - şi toate astea prin guvernul condus de Emil Boc, un conferenţiar care predă cică “drept constituţional”! –, acum vine şi acuză intelectualii de neimplicare. Sunt pline ziarele şi e inundat internetul de exemple de imbecili şi agramaţi cu până la 4 facultăţi făcute în 3 ani, cu bacalaureate luate cu sacoşa la 27 de ani, cu doctori în tot felul de ştiinţe făcuţi tot cu sacoşele, cu “băieţi deştepţi” care au ajuns să fure până şi apele munţilor, nu numai aurul Roşiei Montane..., dar el nu ştie şi nu vede nimic! Lumea iese în drum şi reclamă în primul rând impostura şi caracatiţele securiste care s-au întins uriaş peste întreg sistemul educaţional, de sănătate, fiscal, peste o întreagă ţară şi au măturat în timp record, ca un tsunami, aproape tot ce a fost mai valoros. Asta el nu vede! Actuala lege a educaţiei a distrus aproape complet sistemul de învăţământ, favorizând consolidarea structurilor securiste şi promovarea în funcţii pe criterii care n-au nici o legătură cu sistemul, politizând structurile de conducere începând cu grădiniţele şi facilitând uriaşe hemoragii financiare fie în direcţii de pseudo-cercetare sau/şi iresponsabile, fie pentru diverse utopii al căror sens nu-l pricep nici autorii. Sistemul de sănătate este în colaps aproape total, sistemul de transport feroviar (cândva, unul dintre primele din Europa) este distrus complet, de drumuri nu mai are sens să vorbim şi tot aşa. Cum au fost posibile toate acestea? Simplu! Repet, instalând în toate funcţiile cheie din guvern şi din instituţiile fundamentale ale statului indivizi care nu numai că nu au nici o legătură cu sistemul, dar dovedesc cu prisosinţă deseori non-calităţi de-a dreptul patologice. După care se laudă că a eficientizat statul prin concedierea a peste 200 000 de bugetari (şi angajarea pe uşa din spate a altor zeci de mii), numără câţi s-au sinucis de foame sau de disperare sau câţi au murit la porţile spitalelor desfiinţate şi vorbeşte de o "ieşire naturală din sistemul de asistenţă socială", câte alte sute de mii au fugit disperaţi din ţară în doar ultimii 3 ani (dar asta înseamnă că Romania este reprezentată peste hotare), apoi vorbeşte în numele celor 22 de milioane de romani şi la final trage linie şi adună doar  vreo 18, şi pe ăştia cu mare greutate... Serios, oare chiar o fi normal la cap?

Vorbeşte de criză şi spune că “poporul şi-a făcut datoria”. Dar dincolo de criza economică, cu care ne tot scoate ochii Băsescu, este o uriaşă criză morală, cultivată şi întreţinută de el, sub organizarea şi oblăduirea exclusiv
ă a lui Emil Boc şi a lătrăilor şi lingăilor din subordine. Şi mai zice Băsescu: ”Oriunde ai fugi, nu ai cum să te ascunzi de criză în România!” Ce vorbeşti, toa'şu?! Pe bune?! Dar de parlament, de guvern, de sectorul energetic, de consiliile de administraţie ale tuturor firmelor care mai funcţionează cât de cât şi care sunt căpuşate de toate partidele, deopotrivă, de companiile de drumuri şi de autostrăzi care realizează lucrări cu bani publici la preţuri de zeci de ori mai mari decât în orice ţară din lume, de toate astea n-ai auzit Băsescule sau te faci că nu ştii?! Câte sute de mii de astfel de posturi în toată ţara sunt prin care se mulg banii publici cu miliardele de "băieţii destepţi"? Băsescule, îţi reproduc, din parte-mi, doar o “cugetare” de pe o pancartă din Piaţa Universităţii: “Eu nu arunc cu pietre. Eu înjur de mamă!”
“Poporul şi-a făcut datoria şi acum e rândul politicienilor” 
Da, aşa e, aici ai mare dreptate, Băsescule, e rândul tău şi al tuturor celorlalţi politicieni: hai, legaţi-i pe toţi la ochi şi cu spatele la zid!

3 comments:

  1. Ce bine le zici matale, nene Iancule!

    El e bolnav, saracul, dar e nevinovat. E nevinovat fiindca nimeni nu-i spune.

    ReplyDelete
  2. Dar nu e el primul nebun. Daca e sa ne gandim la antichitate, Nero si-a facut calul senator. Vedeti ce mult seamana amandoi?

    ReplyDelete
  3. Nu Nero, ci frate-su, Caligula şi-a numit calul – Incitatus – membru în colegiul preoţilor şi a hotărât să-i încredinţeze şi puterea supremă, proclamându-l consul. Oricât de nebuni ar fi fost cei doi mari împăraţi romani, asemănarea cu Băsescu a oricăruia dintre ei mi se pare cel puţin exagerată pentru că există o disproporţie flagrantă de scară. Din păcate, singurul element comun pe care-l au cei trei este doar alienarea mintală. Este însă interesantă comparaţia cu calul lui Caligula. Metafora Incitatus (Asmuţitul) se potriveşte de minune guvernului Boc şi sunt aşa de mulţi, că nu poate fi nominalizată doar o singură persoană. Aşa este, Băsescu îşi asmute gratuit guvernul asupra propriului popor cu o ură patologică şi de-a dreptul scatofilă.

    Revoltat pe sistem ca întotdeauna, Păstorel Teodoreanu scrisese următorul catren la instalarea ministrului Zăroni în guvernul condus de Dr. Petru Groza:

    Caligula Imperator
    A făcut din cal, senator,
    Petru Groza, mai sinistru,
    A făcut din bou, ministru...

    Doar puţintel mai târziu, epigrama a fost adaptată astfel:

    Caligula Imperator
    A făcut din cal, senator,
    Ceauşescu, mai galant,
    Şi-a făcut iapa, savant...

    …pentru ca în zilele noastre să avem o altă tristă readaptare:

    Caligula Imperator
    A făcut din cal, senator,
    Iar Băsescu, mai sinistru,
    A făcut iapa, ministru...

    … cu referire la o celebră doamnă ministru care mai, mai să eclipseze întreg mapamondul (prin prostie, evident).

    ReplyDelete