Cu sângele la sacoşă şi organul la vedere

Nişte aşa zişi jurnalişti, teribil de porniţi pe senzaţional cu orice preţ, publică fiecare câte un articol prin care speră, probabil, să-şi plătească, sub forma unei publicităţi mascate, consultaţiile la amigdale, de care au beneficiat la o clinică de obstetrică şi ginecologie din Iaşi - Spitalele din Iaşi sunt în criză de sânge, Moartea roşie [sic!] asediază ieşenii.

Şi mi-am dat cu capu’-n gură: azi, Cristian Bădiliţă

Flash-uri din viaţa curentată

 

Cineva supărat tare (nu spui cine, persoană importantă!) a postat recent un link către articolul unui alt comentator, pe nume Cristian Bădiliţă ("Lista lui Băsescu, pardon!”).

Nu prea pot explica de ce “mi s-a pus pata” aşa de tare pe respectivul, dar e ceva în aer care-mi spune că trebuie pus la punct autorul comentariului de toată jena! Cum spuneam, într-o serie tipică de draci fiind la momentul lecturării, m-a luat adrenalina pe dinainte să scriu şi eu nişte observaţii, iar user-ul care a lansat spre lecturare materialul s-a supărat (şi) pe mine şi mi-a şters comentariul. Iote că n-am rezistat să nu-mi re-afişez părerea despre “literatul” menţionat, pentru simplul motiv că au început teribil de tare să mă enerveze gurişti de genul respectivului, dar şi starea de inadmisibilă lehamite din partea spectatorilor.

Normalitatea: trista povară a românilor

Am decis cu greu să deschid acest blog pentru că am “talentul” de a pica relativ uşor în dispute polemice şi tocmai asta nu vreau să devină: o colecţie de umori proprii şi de discuţii sterile, pe teme penibile sau moarte din faşă. Şi, totuşi, se pare că, uneori, n-o să prea am încotro, dar atunci când o voi face, voi încerca să depăşesc (cu suficient interes pentru cititori) dimensiunile personale ale eventualelor dispute.

Piramide, betoane şi... exploratori

Sunt convins că nici măcar în ţara sa natală, numele jurnalistului şi scriitorului francez Robert Gaillard (1909-1975) nu este prea frecvent citat – ca să mă exprim într-un mod optimist –, darămite pe alte meleaguri. Prezentarea, în cele ce urmează, a unei foarte scurte biografii a acestui extrem de tenace explorator şi foarte fin observator nu este câtuşi de puţin forţată, ci a fost făcută în primul rând pentru a evidenţia pertinenţa, acurateţea şi onestitatea unor întâmplări şi ipoteze mai puţin obişnuite pe care Gaillard le-a împărtăşit în scrierile lui şi care, din păcate, au fost deseori considerate ca nesemnificative.

Şi mi-am dat cu capu’-n gură: azi, Victor Socaciu

Flash-uri din viaţa curentată

Pentru cine nu a auzit cea mai stupidă ştire de după ‘89, iată o foarte scurtă sinteză a ei:

“Deputatul PSD Victor Socaciu a depus, în această săptămână, la Camera Deputaţilor, o iniţiativă de modificare a Legii audiovizualului care prevede obligativitatea dublării filmelor străine în limba română. […] Victor Socaciu susţine, în expunerea de motive, că prin promovarea acestei propuneri urmăreşte în special "protejarea identităţii naţionale. "Folosirea subtitrării introduce cuvinte noi, care ulterior vor fi asimilate de populaţie. Aceste cuvinte sunt apoi folosite din ce în ce mai des în limbaj şi ajung să fie considerate ca termeni obişnuiţi. Din această cauză limba se deteriorează [sic!], acest aspect conducând la afectarea identităţii naţionale [sic!]", consideră deputatul PSD.”

Cine este intelectualii, ce vrea ei şi la ce mai ni se foloseşte ăştia

"- Vreau să notez ceva! N-ai ceva de scris?
- Nu! Azi sunt intelectual!"

Se spune că în orice glumă e un sâmbure de adevăr. A nu fi nevoit să-ţi notezi paşii imediat următori sau visurile de mâine poate releva, în general, una dintre cele două situaţii extreme: ori ai mintea permanent odihnită, ori neuronii sunt în perfectă stare de funcţionare şi e posibil să fii inclus cel puţin în categoria celor ce (încă) mai gândesc.

NE.012/2-2010 şi schimbarea la faţă

Din ciclul vechi traditii neocreştine

- “Siiiguuur! Se putea ca dom’ profesor să nu comenteze el. Dom’le, da’ chiar toţi îs proşti care fac normative? Acuma ce mai are normativul ăsta?!

- Da, domnule, îmi pute din nou! Ce are?! E stupid! E jenant de penibil ca după peste o sută de ani de experienţă în turnatul betoanelor pe mapamond, România să scoată în 2011 un normativ care să fie cel mult de nivelul secolului XIX! Daţi-mi voie să vă argumentez în câteva cuvinte.

- Haide, dom’le, lasă-ne… Mai are cineva vreo problemă de ridicat? Nu, deci putem încheia şedinţa. Vă doresc o săptămână bună!

- Mulţumim, asemenea!"

Terorismul românesc şi-a “tras” bombardier

Mitică, îţi mulţumesc pentru aprecieri şi iartă-mi îndrăzneala de a-ţi răspunde “public” pe această cale şi nu în zona de forum. Motivaţia principală este că răspunsul îl consider a fi de un interes mai larg, iar segmentul de comentarii e posibil să fie citit de şi mai puţină lume decât blog-ul propriu-zis. În paranteză fie spus, eu am ales să-mi exprim frustrările (şi) în acest mod pentru a evita măcar retorici şi polemici sterile şi, mai ales, cu speranţa înălţimilor abisale că, totuşi, nu ne vom identifica (prea curând) boşorogilor cârcotaşi de la Muppets încât să ajungem să fim singurii care ne vom (re)citi reciproc paginile astea.

Şi mi-am dat cu capu'-n gură: azi, Elena Udrea

Flash-uri din viaţa curentată

Noroc că mai are loc câte o revoluţie prin lume (azi, Revoluţia din Egipt) că mai ieşim şi noi din letargia asta alienantă. Canalele TV abundă monoton, ca de obicei, fie de înjurături în direcţiile specifice postului – guvern, curve, cocalari –, fie de emisiuni cultural-înălţătoare – “Schimb de mame”, “Fermier caut nevastă”, “Noră pentru mama” ş.a. Nimic care să te scoată din aţipeală…

Şi dă-ne, nouă, Doamnă, duma cea de toate zilele!...

Mubarak, primeşti cu şlapul?

La momentul la care scriu articolul, situaţia din Egipt este încă sub semnul unei incertitudini destul de stranii, dar cu un potenţial exploziv foarte mare. Am decis să-mi expun şi eu unele puncte de vedere strict personale din două motive: în primul rând pentru că sunt, într-un fel, determinat de nişte (in)tangenţe personale cu această ţară şi, în al doilea rând, pentru că mi se pare a fi extrem de interesantă evoluţia post-eveniment într-o anumită direcţie, una dintre puţinele pe care, de altfel, o urmăream cvasi-permanent şi cu relativ interes.

Unde-i standard, nu-i tocmeală

În articolul Punct, radical şi de la capăt îmi propusesem să zugrăvesc (şi exemplificativ) o foarte distorsionată stare de fapt, fără să insist asupra unei diagnoze detaliate şi, mai ales, fără să scormonesc în hăţişul legislativ care a determinat haosul prezent. Unele dintre cele frecvente întrebări (cu caracter mai mult retoric) ce mi-au fost adresate ulterior prezentării materialului menţionat au fost şi cele referitoare la identificarea autorului principal al actualului dezmăţ pseudo-intelectual, precum şi la modul în care este reglementată operarea pe piaţă. Da, aţi citit bine: pe piaţă, pentru că negoţul monopolist este, de fapt, scopul real şi primordial, disimulat cu o relativă discreţie, sub masca interesului naţional.

Şi mi-am dat cu capu'-n gură: azi, mass-media

O ştire inutilă bântuie cu acelaşi arhicunoscut grad de tembelism agresiv, atât de caracteristic spaţiului mioritic, şi am fost tentat iniţial s-o ignor, dar am avut stupefacţia să o mai şi văd comentată şi analizată cu “profesionalism” de nişte mononeuronali pseudo-analişti de toate cele, dramatic fiind faptul că unii dintre ei se dădeau a fi chiar un soi de zamă de sămânţă oficială! Dar să vă redau câteva fragmente din ştirea cu pricina:

Punct, radical şi de la capăt

Motto: “I cannot say the crow is white,  

But needs must call a spade a spade.”
Humphrey Gifford (1805-1882), A Woman's Face is Full of Wiles

Să privim puţin retrospectiv către originile civilizaţiei şi, pentru aceasta, nu este nevoie decât de un mic exerciţiu de memorie. Canalele de televiziune încă abundă constant de filme documentare, mai mult sau mai puţin inedite, despre comunităţi aflate pe o treaptă incipientă a evoluţiei socio-culturale. Supravieţuirea triburilor sau chiar a unor populaţii numeroase din Papua-Noua Guinee, din bazinul Amazonului, din Africa şi chiar din Asia Centrală a fost posibilă în primul rând datorită formei simple, dar foarte eficiente de organizare şi de ierarhizare a priorităţilor şi necesităţilor colectivăţii.

Şi mi-am dat cu capu'-n gură: azi, nea Costică Simirad

Flash-uri din viata curentată

O gré ştire o zdruncinat până la lacrimi zîlili trecuti sufletili întregii plebe a giudeţului Iaşi. Ioti ci zîceu jurnalili di marea şî uriaşa perdere:

De aproape o săptămână, Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie nu mai are reprezentanţi din partea Consiliului Judeţean în Consiliul de Administraţie, după ce Constantin Simirad şi Lăcrămioara Vernica au demisionat. […]

Eutanasia salvează România

Un set de 6-7 mahomezi înconjurase o bancă lipită de soclul statuii lui Cuza din Piaţa Unirii şi cu toţii laolaltă îşi pironiseră privirile (sterpe de orice licărire umanoidă) asupra unui biet pui de Malamut de Alaska (să fi fost de vreo 4-5 luni) care limbea nişte resturi de îngheţată, consecutiv şi hulpav (sau îngrozit?) din două pahare de material plastic. Privind gloata, aveai senzaţia unui cerc de telepatici orestieni care îşi aşteaptă inerţi rândul de a fi posedaţi pentru scurt timp de singura pereche de neuroni disponibilă şi necesară care ar fi putut migra exclusiv sub această formă subtilă de transfer.

Everest 2010

Era o toamna superbă de sfîrşit de octombrie. Ne treziseram suficient de dimineaţa, ca oricine doarme la cort. Nici nu apucase să se ridice ceaţa foarte bine, ca eram deja pe drum spre vîrful Coziei. După circa o ora de înnoptat printre miasmele olteneşti de neconfundat ale periferiei Călimăneştiului, cu nările ‘nămolite de praful de pe marginea şoselei şi supuse veşnicului şi insatiabilului supliciu urban de conservare prin mumificare cu fumul, fumurile şi parfumurile şoferilor de toate felurile, intrăm oarecum brusc într-o pădure superbă de fag. Ceva nu e în regula, dar nu ne dăm seama ce anume!? 

Gripa din Streini cu Cercei in coada

In urma unei discutii (evident, contradictorii!) am avut curiozitatea sa dau un simplu "search" pe "Goagal" si dupa o extrem de dificila si indelungata cautare de ... numai 30 de secunde (!), am gasit un material foarte interesant si care-mi confirma faptul ca aveam dreptate cind spuneam ca procedura de diagnosticare prin analize de laborator a gripei A/H1N1 nu este citusi de putin simpla si, in plus, poate cel mai important aspect, e ca inca se pluteste intr-o ceata deasa.

Generaţia adusă de barză

Zilele trecute o întrebam (mai mult retoric) pe fiică-mea cea mare o chestie simplă. Noi privim cu uriaşă bucurie şi acum la secvenţele retrospective de teatru, de umor, de muzică, de artă şi la foarte multe alte realizări ale anilor ’60, '70 şi chiar '80. Vreţi nu vreţi, va veni o vreme când veţi începe să trăiţi numai din amintiri. Şi nu pot să nu mă întreb: generaţia voastră din ce naiba va trăi peste 20-30 de ani?

Asa e, s-a stricat ceva, dar in cu totul alt creier!

S-a nimerit sa fiu si eu destinatarul unui mesaj care cuprindea un interviu cu istoricul, eseistul, filozoful etc. etc. Neagu Djuvara (“S-a stricat ceva in creierul acestui popor” – Evenimentul Zilei, 21 noiembrie 2009). M-am bucurat ca, printre atitea pilde de la Dalai Lama, mesaje de la mamici disperate in care se cerea sa retrimitem un mesaj umanitar catre toti prietenii nostri ca sa primeasca respectivele cite 5 centi in cosuletul milei prin cei de la Yahoo! sau de la Microsoft, voi fi avut si eu satisfactia lecturarii unor note de demult, ca sa ma faca sa mai uit de cenusiul cotidian si de mizeriile umane din proximitatile verticale, orizontale, diagonale...