Beton cu armatură proteică dispersă

O echipă de cercetători de la Massachusetts Institute of Technology au realizat un beton cu armatură dispersă obţinută în urma prelucrării deşeurilor organice ale abatoarelor. Volumul enorm de materiale organice rezultate în industria de prelucrare a cărnii reprezintă, în SUA, a patra sursă majoră de poluanţi ai solului după hidrocarburi, metalele grele şi pesticidele şi ierbicidele utilizate în agricultură.

Calamităţi

Motto:
“The greatest danger of bombs
is in the explosion of stupidity that they provoke.”
                                               (Octave Mirbeau)

Hotărât lucru, în România este imposibil să te plictiseşti! Aproape că nu este clipă în care reacţia glandulară să nu fie excitată la nivel naţional până la cote explozive pe te miri ce subiect. Nu m-ar mira câtuşi de puţin ca în ziua în care în România nu se va întâmpla nimic, ţara să dispară! Nivelul de stres este cultivat cu profesionalism şi întreţinut la cote la care, inima unui occidental obişnuit, ar ceda cu siguranţă în doar câteva săptămâni, dacă, din varii motive, acesta ar fi condamnat la supravieţuire în acest areal.

Secretul piramidelor

Anul trecut postasem un articol ("Piramide, betoane şi... exploratori") referitor, printre altele, şi la ipoteza conform căreia piramidele egiptene şi mayaşe, templele şi megastructurile incaşe şi multe alte construcţii au fost realizate prin turnare şi nu prin şlefuire, tăiere sau prin alte procedee mecanice. De altfel, cioplirea era şi imposibilă pentru simplul motiv că, în perioadele în care se estimează că acestea ar fi fost construite, nu era cunoscut nici bronzul şi nici fierul. Iată că din ce în ce mai mulţi cercetători încep să confirme această tehnologie de construire ca una dintre cele mai plauzibile. Evident, chiar dacă acest mister e aproape dezlegat, aceste megastructuri tot mai ascund uriaşe secrete care vor da mari bătăi de cap multor generaţii.

Ce se face Băsescu că nu pricepe

Asta e! Deşi mi-am jurat că nu-mi voi mai revărsa adrenalina peste politichie, chiar nu mă pot abţine să nu comentez “intervenţia cu românii” a lui Băsescu. Mă aşteptam să fie la fel de nesimţit ca şi până acum, dar, din păcate, iar mi-a întrecut aşteptările şi de data asta.

Târtănel Boxoi şi restu' lumii

Târtănel Boxoi se hotărî în cele din urmă că singura şansă de recuperare a rămas pivniţa. Noaptea era pe sfârşite, dar până şi zorii zilei parcă se încleiaseră în mâzga de pe Dealul Mitropoliei. Îşi luă inima-n dinţi, îşi puse pâslarii şi se strecură printre cei doi boscheţi din faţa intrării. Potăile dormeau leşinate de oboseală: alergaseră câteva ore bune după unul cu o pancartă pe care scria “Ieşi afară, javră ordinară!”. Cu mare grijă să n-o trezească, Târtănel păşi peste una dintre potăi, dar nu făcu mai mult de doi paşi, când simţi brusc că-i fuge de sub el unul dintre pâslari, în timp ce al doilea încerca să decoleze spre felinarul de deasupra porţii. Înotă cu disperare în aer ca un arlechin cuprins de streche, în căutarea fie măcar a unui cârlig de rufe, şi se prăbuşi ca un sac de cartofi pe caldarâmul îngheţat. Rinichii aproape că-i explodaseră la contactul cu pavajul. Paradoxal, îi revenise zâmbetul pentru o fracţiune de secundă, un val de căldură îi invadă vintrele, picioarele parcă se afundau în vată de zahăr proaspăt scoasă din centrifugă, după care o linişte ciudată se aşternu peste tot…

Şi mi-am dat cu capu’-n gură: azi, Traian Băsescu - între patologie, prostie şi iresponsabilitate

Flash-uri din viaţa curentată

M-am decis cu mare greutate dacă să-mi postez şi aici unele dintre punctele mele de vedere referitoare la recentele declaraţii şi atitudini ale lui Traian Băsescu. O fac în primul rând în speranţa că această refulare îmi va mai domoli măcar nivelul tensiunii arteriale şi, în al doilea rând, pentru că am fost întrebat frecvent de ce atâta linişte în ultimele luni din partea mea. Pentru simplul motiv că nu doresc nimănui să treacă prin ce am ajuns să trec eu în ultimele 2-3 luni. Pot să spun doar că securiştii de dinainte de `89 erau mici îngeraşi în comparaţie cu hienele din ziua de azi. Dar va veni şi ziua ACEEA...!

Cu sângele la sacoşă şi organul la vedere

Nişte aşa zişi jurnalişti, teribil de porniţi pe senzaţional cu orice preţ, publică fiecare câte un articol prin care speră, probabil, să-şi plătească, sub forma unei publicităţi mascate, consultaţiile la amigdale, de care au beneficiat la o clinică de obstetrică şi ginecologie din Iaşi - Spitalele din Iaşi sunt în criză de sânge, Moartea roşie [sic!] asediază ieşenii.

Şi mi-am dat cu capu’-n gură: azi, Cristian Bădiliţă

Flash-uri din viaţa curentată

 

Cineva supărat tare (nu spui cine, persoană importantă!) a postat recent un link către articolul unui alt comentator, pe nume Cristian Bădiliţă ("Lista lui Băsescu, pardon!”).

Nu prea pot explica de ce “mi s-a pus pata” aşa de tare pe respectivul, dar e ceva în aer care-mi spune că trebuie pus la punct autorul comentariului de toată jena! Cum spuneam, într-o serie tipică de draci fiind la momentul lecturării, m-a luat adrenalina pe dinainte să scriu şi eu nişte observaţii, iar user-ul care a lansat spre lecturare materialul s-a supărat (şi) pe mine şi mi-a şters comentariul. Iote că n-am rezistat să nu-mi re-afişez părerea despre “literatul” menţionat, pentru simplul motiv că au început teribil de tare să mă enerveze gurişti de genul respectivului, dar şi starea de inadmisibilă lehamite din partea spectatorilor.

Normalitatea: trista povară a românilor

Am decis cu greu să deschid acest blog pentru că am “talentul” de a pica relativ uşor în dispute polemice şi tocmai asta nu vreau să devină: o colecţie de umori proprii şi de discuţii sterile, pe teme penibile sau moarte din faşă. Şi, totuşi, se pare că, uneori, n-o să prea am încotro, dar atunci când o voi face, voi încerca să depăşesc (cu suficient interes pentru cititori) dimensiunile personale ale eventualelor dispute.

Piramide, betoane şi... exploratori

Sunt convins că nici măcar în ţara sa natală, numele jurnalistului şi scriitorului francez Robert Gaillard (1909-1975) nu este prea frecvent citat – ca să mă exprim într-un mod optimist –, darămite pe alte meleaguri. Prezentarea, în cele ce urmează, a unei foarte scurte biografii a acestui extrem de tenace explorator şi foarte fin observator nu este câtuşi de puţin forţată, ci a fost făcută în primul rând pentru a evidenţia pertinenţa, acurateţea şi onestitatea unor întâmplări şi ipoteze mai puţin obişnuite pe care Gaillard le-a împărtăşit în scrierile lui şi care, din păcate, au fost deseori considerate ca nesemnificative.

Şi mi-am dat cu capu’-n gură: azi, Victor Socaciu

Flash-uri din viaţa curentată

Pentru cine nu a auzit cea mai stupidă ştire de după ‘89, iată o foarte scurtă sinteză a ei:

“Deputatul PSD Victor Socaciu a depus, în această săptămână, la Camera Deputaţilor, o iniţiativă de modificare a Legii audiovizualului care prevede obligativitatea dublării filmelor străine în limba română. […] Victor Socaciu susţine, în expunerea de motive, că prin promovarea acestei propuneri urmăreşte în special "protejarea identităţii naţionale. "Folosirea subtitrării introduce cuvinte noi, care ulterior vor fi asimilate de populaţie. Aceste cuvinte sunt apoi folosite din ce în ce mai des în limbaj şi ajung să fie considerate ca termeni obişnuiţi. Din această cauză limba se deteriorează [sic!], acest aspect conducând la afectarea identităţii naţionale [sic!]", consideră deputatul PSD.”

Cine este intelectualii, ce vrea ei şi la ce mai ni se foloseşte ăştia

"- Vreau să notez ceva! N-ai ceva de scris?
- Nu! Azi sunt intelectual!"

Se spune că în orice glumă e un sâmbure de adevăr. A nu fi nevoit să-ţi notezi paşii imediat următori sau visurile de mâine poate releva, în general, una dintre cele două situaţii extreme: ori ai mintea permanent odihnită, ori neuronii sunt în perfectă stare de funcţionare şi e posibil să fii inclus cel puţin în categoria celor ce (încă) mai gândesc.

NE.012/2-2010 şi schimbarea la faţă

Din ciclul vechi traditii neocreştine

- “Siiiguuur! Se putea ca dom’ profesor să nu comenteze el. Dom’le, da’ chiar toţi îs proşti care fac normative? Acuma ce mai are normativul ăsta?!

- Da, domnule, îmi pute din nou! Ce are?! E stupid! E jenant de penibil ca după peste o sută de ani de experienţă în turnatul betoanelor pe mapamond, România să scoată în 2011 un normativ care să fie cel mult de nivelul secolului XIX! Daţi-mi voie să vă argumentez în câteva cuvinte.

- Haide, dom’le, lasă-ne… Mai are cineva vreo problemă de ridicat? Nu, deci putem încheia şedinţa. Vă doresc o săptămână bună!

- Mulţumim, asemenea!"

Terorismul românesc şi-a “tras” bombardier

Mitică, îţi mulţumesc pentru aprecieri şi iartă-mi îndrăzneala de a-ţi răspunde “public” pe această cale şi nu în zona de forum. Motivaţia principală este că răspunsul îl consider a fi de un interes mai larg, iar segmentul de comentarii e posibil să fie citit de şi mai puţină lume decât blog-ul propriu-zis. În paranteză fie spus, eu am ales să-mi exprim frustrările (şi) în acest mod pentru a evita măcar retorici şi polemici sterile şi, mai ales, cu speranţa înălţimilor abisale că, totuşi, nu ne vom identifica (prea curând) boşorogilor cârcotaşi de la Muppets încât să ajungem să fim singurii care ne vom (re)citi reciproc paginile astea.

Şi mi-am dat cu capu'-n gură: azi, Elena Udrea

Flash-uri din viaţa curentată

Noroc că mai are loc câte o revoluţie prin lume (azi, Revoluţia din Egipt) că mai ieşim şi noi din letargia asta alienantă. Canalele TV abundă monoton, ca de obicei, fie de înjurături în direcţiile specifice postului – guvern, curve, cocalari –, fie de emisiuni cultural-înălţătoare – “Schimb de mame”, “Fermier caut nevastă”, “Noră pentru mama” ş.a. Nimic care să te scoată din aţipeală…

Şi dă-ne, nouă, Doamnă, duma cea de toate zilele!...

Mubarak, primeşti cu şlapul?

La momentul la care scriu articolul, situaţia din Egipt este încă sub semnul unei incertitudini destul de stranii, dar cu un potenţial exploziv foarte mare. Am decis să-mi expun şi eu unele puncte de vedere strict personale din două motive: în primul rând pentru că sunt, într-un fel, determinat de nişte (in)tangenţe personale cu această ţară şi, în al doilea rând, pentru că mi se pare a fi extrem de interesantă evoluţia post-eveniment într-o anumită direcţie, una dintre puţinele pe care, de altfel, o urmăream cvasi-permanent şi cu relativ interes.

Unde-i standard, nu-i tocmeală

În articolul Punct, radical şi de la capăt îmi propusesem să zugrăvesc (şi exemplificativ) o foarte distorsionată stare de fapt, fără să insist asupra unei diagnoze detaliate şi, mai ales, fără să scormonesc în hăţişul legislativ care a determinat haosul prezent. Unele dintre cele frecvente întrebări (cu caracter mai mult retoric) ce mi-au fost adresate ulterior prezentării materialului menţionat au fost şi cele referitoare la identificarea autorului principal al actualului dezmăţ pseudo-intelectual, precum şi la modul în care este reglementată operarea pe piaţă. Da, aţi citit bine: pe piaţă, pentru că negoţul monopolist este, de fapt, scopul real şi primordial, disimulat cu o relativă discreţie, sub masca interesului naţional.

Şi mi-am dat cu capu'-n gură: azi, mass-media

O ştire inutilă bântuie cu acelaşi arhicunoscut grad de tembelism agresiv, atât de caracteristic spaţiului mioritic, şi am fost tentat iniţial s-o ignor, dar am avut stupefacţia să o mai şi văd comentată şi analizată cu “profesionalism” de nişte mononeuronali pseudo-analişti de toate cele, dramatic fiind faptul că unii dintre ei se dădeau a fi chiar un soi de zamă de sămânţă oficială! Dar să vă redau câteva fragmente din ştirea cu pricina:

Punct, radical şi de la capăt

Motto: “I cannot say the crow is white,  

But needs must call a spade a spade.”
Humphrey Gifford (1805-1882), A Woman's Face is Full of Wiles

Să privim puţin retrospectiv către originile civilizaţiei şi, pentru aceasta, nu este nevoie decât de un mic exerciţiu de memorie. Canalele de televiziune încă abundă constant de filme documentare, mai mult sau mai puţin inedite, despre comunităţi aflate pe o treaptă incipientă a evoluţiei socio-culturale. Supravieţuirea triburilor sau chiar a unor populaţii numeroase din Papua-Noua Guinee, din bazinul Amazonului, din Africa şi chiar din Asia Centrală a fost posibilă în primul rând datorită formei simple, dar foarte eficiente de organizare şi de ierarhizare a priorităţilor şi necesităţilor colectivăţii.

Şi mi-am dat cu capu'-n gură: azi, nea Costică Simirad

Flash-uri din viata curentată

O gré ştire o zdruncinat până la lacrimi zîlili trecuti sufletili întregii plebe a giudeţului Iaşi. Ioti ci zîceu jurnalili di marea şî uriaşa perdere:

De aproape o săptămână, Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie nu mai are reprezentanţi din partea Consiliului Judeţean în Consiliul de Administraţie, după ce Constantin Simirad şi Lăcrămioara Vernica au demisionat. […]